Voi adresa acesta cerere tuturor ce traiesc aceleasi sentimente ca autorul acestor randuri. Cei ce se recunosc in randurile de mai jos nu as vrea sa se simta jigniti, deranjati sau in vreun fel lezati, deoarece aceste randuri sunt o parte din mine...din ceea ce ma sfarseste in fiecare zi cate putin.
Am uitat de ceva timp sa traiesc, sa zambesc, sa ma plimb, sa ies din cusca imaginara ce mi-am construit-o singur. Dau vina pe terte persoane pentru nefericirea mea! Dau vina pe societate, pe locul de munca, pe familie, pe prieteni, pe guvernanti, insa niciodata pe propria-mi letargie spirituala. Imi vine in minte un aforism dintr-o povestire interesanta : „Asculti exact ceea ce doresti sa asculti si vezi tot ceea ce doresti sa vezi”. Ma stranguleaza pana la cangrenare idea asta. Vad oameni si ma vad cum alegem sa privim lucrurile urate ale vietii preferand sa supravietuim, nicidecum sa traim. „Nu e de vina nimeni pentru ceea ce esti tu acum”, imi spun imbarbatandu-ma. Chiar daca la o analiza mai in detaliu ajung sa vad nedreptatile lumii... Televiziune ce indobitoceste, religie ce indoctrineaza cu frici de tot felul, loc de munca ce te tine intr-un scaun pentru 6,7,8 ore (in unele cazuri si mai multe ore sau scaunul se inlocuieste cu pozitia erecta), soferi agitati in trafic, nedreptati diverse intre indivizi ce pretind a fi homo homo sapiens si exemplele pot continua. In randurile de mai sus am prezentat exact ceea ce am vrut sa vad... Nu-i o panorama incantatoare. Dar asta am ales eu sa vad intr-un moment al nesfarsitului sir de experiente. Puteam vedea in schimb zambetul nepotilor mei sau bucuria unui joc de baschet impreuna cu tata, fratele meu si iubita mea. Puteam alege bucuria sarutului de dimineata a persoanei iubite sau chiar mana stransa cu multa caldura de un prieten drag. Ma putea face sa simt bucurie salariul cu care am facut plinul si am putut da o fuga in inima naturii pentru a scapa de aglomeratie si caldura. Ma puteam bucura de faptul ca religie iti ofera cel mai bun exemplu al Dragostei si exemplele nu se opresc aici...
Fac o cerere scrisa adresata in primul rand mie pentru a-mi recupera propria viata! Eu sunt principalul vinovat pentru nelinistea mea, pentru amaraciunea mea. Da, este in principal vina ta pentru ceea ce esti acum, pentru ceea ce simti si traiesti acum. Sunt diverse alte nedreptati ce se intampla in viata si-ti voi da dreptate cand te vei revolta. Aseara insa inainte de a adormi ma tot vizita gandul ca omul are un avantaj grozav dar si un handicap prin uitare... Da, avem avantajul uitarii pentru a putea trece peste, insa la fel de repede uitam diverse lucruri nepotrivite ce le-am facut altora sau chiar noua insine. Iar cand vine momentul scadentei(de orice natura) ne revoltam si nici macar nu ne intrebam de ce traim acel moment nefericit...
Cererea mea scrisa se adreseaza si acelora ce nu ma lasa sa savurez marile bucurii ale existentei. Vreau indiferenta daca dragoste nu sunteti in stare sa oferiti! Vreau sa fiu lasat in pace sa zambesc sa fiu exact asa cum vreau Eu sa fiu! (si stati linistiti ca nu va voi invada spatiul personal in niciun mod – doar e destul loc sub soare pentru toti) Vreau sa va dati jos ochelarii de cal ce va obliga sa vedeti intr-o singura directie! Nu am nevoie de predici plictisitoare, nici de priviri rautacioase sau cuvinte ce s-ar putea sa raneasca. Va cer asta nu pentru ca m-ar afecta foarte tare pentru ca in decursul unui sfert de secol am reusit sa deprind o imunitate dubioasa la „venin”, dar mai sunt momente cand uit Cine Sunt cu adevarat si toate rezidurile astea imi otravesc sufletul.
Sunt exact cum Ceea Ce Sunt vrea sa fie!
Semnatura,
