Mana ce ofera sau mana care cere...

                Mana intinsa a ajuns sa creeze un soi ciudat de repulsie instantanee. Din cauza individualismului sinistru ce acopera tot mai mult din lumea aceasta, ai ajuns sa nu-ti mai pese de celalalt. Ideea de baza intalnita frecvent este : „La munca, nu la intinsul mainii”. Si te simti inclus in multime. Deja nobletea este egala slabiciunii. Cand binele este facut, asupra lui parca se arunca o galeata plina de cenusa schimbandu-i evident aspectul. Nu mai este normal sa oferi ajutor celui ce-l cere sau are nevoie. Ba mai mult, daca nu primesti ceva in schimb nici nu iei in calcul acest lucru. Trist...

                Da, trist! Foarte trist, chiar! Fiinta ta tremura de durere ca un suflet uitat in frigul aspru siberian. Nu poate pricepe motivatia pentru care ajutorul nu este oferit... si se sfarseste de chin aducand  persoanei iadul. Se pare ca iadul este aici. Este format din momentele in care Fiinta nu este in echilibru cu mintea si trupul, creand haos, durere, zbucium, tristete, chin. Esti uimit si realizezi strigatul Fiintei tale. Are nevoie de Dragoste! Are nevoie sa ofere! Stiind de apartenenta tuturor la Unul, se bucura enorm sa ofere. Traieste sentimentul ca ceea ce ofera isi daruieste siesi! Se fericeste stiind ca poate fi de ajutor Fiintei infinite a celuilalt.

                Ajuns la conzluzia ca ceea ce oferi sau ceea ce primesti, vin din El, zambetul iti si apare pe chip. Nu-ti mai faci griji ca ceilalti se vor grabi cu galeata de cenusa... Chiar nu mai conteaza asta. Bucuria apartenentei eclipseaza toate temerile, grijile, rusinile. Fericirea de a oferi a facut casa buna intotdeauna cu sentimentul de implinire, insa sentimentul binecuvantarii divine este trait la intesitate doar in momentul in care stii ca orice vei primi, vine de la El. Tot, dar absolut tot ce primesti, Fiinta ta stie ca sunt din Intreg. Sunt cele mai bune pentru tine. Trebuie doar sa accepti. Refuzul este refuzat de la bun inceput de Tine. Nu se poate refuza o bucurie!

Cand ajungi sa oferi cu toata Fiinta si cand vei invata sa te bucuri cu adevarat de ceea ce primesti, vei cunoaste o parte din fericire!

Asteptari pentru...nimic

                Logosul are o putere fantastica de a crea. El creeaza tot ceea ce noi experimentam. Prin cuvinte, ganduri si fapte omul isi creeaza pasii urmatori, potriviti pentru evolutia sa. Acest potrivit apare in cale, exact ca un obstacol aparut din ceata pe carosabilul ud. Inevitabil. 

                Ceata densa a existentei impinge persoana sa se bucure de „acum” si „aici”. Fiinta, mai evoluata decat partea materiala a persoanei, va stii mereu acest lucru, chiar insistand asupra lui. Exista si in situatia acesta soferi cu adevarat profesionisti ce au invatat ca doar inaintand prin ceata deasa vei ajunge la destinatie... Nu alergand, nu incercand sa pacalesti traficul, nu ignorand semnele de pe marginea drumului. Accidentele sunt inevitabile daca actionezi nepotrivit. Sfarsitul drumului nu se poate vedea si asta face cu adevarat interesant drumul. Stii doar ca vei ajunge la destinatie unde vei avea parte de o odihna pe masura. Cand? Nu stii...nu vezi. Nu stii ce se va intampla peste 5 km sau peste 50 de km. Stii doar ca aici si acum, conduci... Conduci fericit pentru ca o poti face. Pentru ca Soarele s-a ivit si privesti peisajul... Totul este superb! Te poti opri chiar sa admiri din cand in cand frumusetile. Zambesti de Dragostea ce este peste tot... Pornesti iar la drum bucurandu-te de peisaj. Nu-ti da voie parca sa te gandesti la „mai incolo”. Ce o sa fie peste ceva vreme nu conteaza. Stii ca drumul este cel potrivit si te va duce exact spre Destinatie. Drumul este cel potrivit, nu cel corect sau cel dorit de noi...

                Nu-ti faci griji. Nu-ti pui intrebari ce va urma pe drumul existentei tale. Esti calm ca un sofer de pe autobuz, trecut de prima tinerete. Linistit deschizi geamul lasand ca parfumul florilor de pe marginea drumului sa te imbie... Zambetul iti releva fericirea. Ochii iti sclipesc de bucurie. Este ceea ce ti-ai dorit mereu! Conduci incet. Nu te grabesti. Nu merita ratat niciun moment. Este prea frumos sa te gandesti la ce va urma. Stii ca ceea ce va veni va fi perfect pentru Tine. Te va perfectiona. Te va transforma intr-un sofer adevarat. Si asta te linisteste extrem.

Calm, linistit, bucuros, atent iti continui drumul. Nu te mai uiti in spate la drumul parcurs, nici inainte spre cel ce va veni. Zambesti si conduci...

                                Crezi ca tot ceea ce va veni peste tine este exact ceea ce ti-ai dorit?

Haine cu eticheta schimbata.

                Dolce&Gabanna, Versace, Gucci... iti surade ideea de a le avea. Stii asta si e normal. Haina asta imi da un statut, iti spui. Stii ca exista in lumea asta idea statutului dat de haina. Cu sau fara voia ta te si supui acestei reguli nescrise. Ignori proverbul „Nu haina il face pe om” argumentand prin lipsa totala de actualitate a acestuia. Ba chiar privesti cu invidie uneori pe altul ce si-a permis, material vorbind sa-si achizitioneze haine scumpe. Haine scumpe, nu neaparat si frumoase,de bun gust sau de buna calitate. Nu mai conteaza toate acestea daca apare impozant pe piept sigla Emporio Armani. Doar asta face toti banii si e suficient. Pentru ca in sinea ta marimea etichetei este direct proportionala cu acceptarea celorlalti. Si asta e de bine. Din nevoia acceptarii au aparut hainele cumparate ieftin, cu etichete schimbate si apoi vandute cu un pret imens fata de cel real. Si se vind... Cand egoul intra in joc, mijloacele de a fi satisfacut devin neinteresante, neimportante.

                Fiinta ta se distreaza teribil cand observa dorinta materialului de a se imbraca in cele mai stralucitoare si scumpe (de cele mai multe ori si kitchioase) haine apartinand casei de moda „EU” ... Cei initiati in domeniu o numesc simplu: ego collection. Exista lupta propriei tale persoane de a arata cat mai frumos, cat mai aranjat pentru a primi admiratie, apreciere, acceptare din partea celorlalti. Cand spui celorlalti iti vine deja in minte imaginea personajului imbracat cu pantalonii stralucitori ai laudei de sine, cu tenesii individualismului, camasa casual, descheiata la primii trei nasturi, a egoismului. Accesoriile trebuiesc purtate cat mai ostentativ si cat mai la vedere pentru ca acceptarea sa fie perfecta. Se apeleaza la ceasul auriu cu strasuri de la „ce bun sunt eu, restul nu conteaza”, bratara platinata din colectia „am cea mai vulgara gura”, lantul de la gat nu tre’ sa lipseasca iar cea mai potrivita alegere este cel de la  „mint cat mai mult sa par cat mai cool”. Ochelarii de soare chiar si pe timpul noptii sunt obligatorii... nu neaparat pentru ca e trendy, ci pentru a vedea cat mai putin din nevoile celorlalti. Observ  acum un zambet subtil ce vine clar din inauntrul tau...

                E un zambet amar de fapt. Este zambetul amar al Fiintei tale. Da, chiar toate astea lasa un gust amar... vestimentatia asta  provoaca rusine, amaraciune pentru ca si Tu si Eu stim ca nu purtam decat niste haine cu eticheta schimbata, incearcand sa para originale. Nu aparatin Vestimentatiei tale dar le imprumuti doar pentru a deveni un altul acceptat de norme, un altul cu Eticheta originala lipsa... Primesti asistenta de la Controlul Divin de Calitate ce va prezenta falsul si atunci realizezi ca ...

Nu ai fost decat o haina ieftina cu eticheta schimbata.

Incredere. Totala?

                Neincrederea isi are radacinile adanc implantate in frica. Frica de a nu fi dezamagit, tradat sau parasit este dusmanul instinctiv al increderii. Increderea, bineinteles ca ar putea trage dupa sine ca o locomotiva puternica vagoanele pacii, linistii, bucuriei,implinirii si a satisfactiilor de tot felul. Dar intervine un blocaj pe acest tronson. Din cauza precipitatiilor abundente a egoului, liniile au fost acoperite cu un strat gros de frica, iar increderea va avea intarziere pana va sosi in gara TU. Numai cand primavara Dragostei va veni peste tara Fiintei, Lumina va putea topii frica iar increderea isi va relua linistita si fara incidente cursa.

                Te-am auzit spunand uneori ca nu se poate sa faci diverse lucruri. Si am fost amuzat. Imi imaginam increderea unui copil cand tatal sau ii cere sa faca saltul de pe dulapul un pic matuit de vreme, direct in bratele sale. Dulapul, cu blatul zgariat de zecile de lame ce l-au atins in urma taierii feliilor de paine este destul de inalt, mai ales pentru copil...insa asta nu-l face o clipa sa ezite. Nu-i este frica. Stie ca tatal sau cu siguranta il va prinde. Asa trebuie sa se intample. Nu ia in calcul lovitura... se bazeaza prea mult pe dragostea si grija tatalui. Ba chiar rade, fericit ca se pot juca in felul asta atat de riscant. Adrenalina sariturilor face ca inima sa-i bata cu putere! Asta il enuziasmeaza si mai tare si parca nu ar vrea ca tatal sau sa se plictiseasca niciodata sau sa se duca la munca. Se bucura de „acum” mai mult ca oricine. E momentul lui. E momentul lui de incredere, experimentare, adrenalina, bucurie si reusita. Chiar reuseste sa sara in bratele tatalui fara sa pateasca ceva rau. Se simte cel mai important acum chiar daca tatal e cel ce conteaza cu adevarat.

                Singur s-ar putea urca pe dulap dar aici va realiza ca nu are pe nimeni sa-l prinda...

                Increderea totala, in momentul singuratatii va disparea. Va astepta ca tatal sau sa apara pentru a incepe iar joaca...

                Noi de ce nu ne jucam cand avem un Tata ce nu se plictiseste niciodata si nici nu are ceva mai bun de facut decat sa ne faca sa ne simtim bine? Te-ar lasa sa te lovesti, crezi?

Nu se muleaza, deci e gresit!

Imi aduc aminte ca ai primit candva o pereche de pantaloni. Blugi culoarea bleu deschis, material bun. Imi aduc aminte si ca de cum i-ai vazut ai strambat din nas. Nu-ti placeau, se vedea din privire. Culoarea nu te satisfacea si ai simtit o mare usurare cand i-ai probat si iti erau cu un deget mai mici. Ai strigat bucuros, nu imi vin ii putem arunca! In acelas timp nu departe de tine era un copil ce striga disperat in sinea sa cat de mult isi doreste o pereche de pantaloni. Culoarea si modelul nu contau. Pentru el, pantalonii aia puteau fi un inceput. Daca ii avea erau primi sai blugi. O bucurie enorma ii puteau oferi, facandu-l liber. Liber sa zambeasca, sa umble, sa simta, sa traiasca.

Marele Croitor face un lucru grozav cu noi. Ne face hainele dupa marimi, oferindu-ne sansa sa devenim liberi. Nu standard. Cele mai bune. Calitatea I. Nu-si poate permite sa faca haine cu marimi standard. Masoara minutios latimea umerilor fiecaruia. Haina de la El trebuie sa se muleze perfect. Are si stil pe deasupra si stie ce model ti-ar placea si te-ar avantaja. Eticheta din pacate nu este, kitchios, la vedere si asta permite altor sacouri mai mandre sa jigneaza clientii Lui. Bietele sacouri, nu realizeaza ca de fapt jignesc Croitorul... Insa, client fidel al Croitoriei stii ce reprezinta ceea ce porti si zambesti. Zambesti pentru ca asta te face fericit! Nicio alta haina nu a venit asa bine pe tine...

Nu te deranjaza ca altii poarta sacouri cu maneci scurte... stii ca toate sunt facute cu stil. Stii ca sunt confectionate pe comanda, special pentru ei. Vezi materialul lor si zambesti...calitatea I. Modelul sau culoarea nu-s pe gustul tau dar cusaturile sunt fara cusur. Intorci manseta si sesizezi eticheta...este la fel cu cea cusuta pe interiorul hainei tale. Stiam eu, iti spui si il feliciti pe posesor pentru alegerea facuta!

           Crezi ca adevarul altora este gresit doar pentru ca nu este si al tau?

Doamne, vreau

să mă-nchin

Şi cu inima mea înaintea Ta vin.

Când mă rog,

mă asculţi,

De păcate mă ierţi, numai Tu mă-nţelegi.

Credincios,

îmi răspunzi,

Iar sub aripa Ta de furtuni mă ascunzi.

Mâna Ta

mă atinge şi îmi dă libertatea

Prin har să trăiesc.

Nici nu pot

să exprim cât Te doresc !



Inima mea

Îţi spune « iubire »,

Inima mea

Îţi dă mulţumire,

Inima mea

Pe Tine Te caută,

Inima mea ... Căci Tu eşti Cel minunat !

Da’ tu cum te rogi?

        Inchide ochii si impreuneaza palmele. Unde esti cu gandul deja? „Este timpul sa ma rog”, iti spui. Da, aici ai ajuns. In situatia in care un gest te obliga parca sa actionezi. Nu e dorinta ta, la mijloc este doar o obligatie, un pas ce trebuie facut ca actiunea sa capete sens. Nu iti permiti sa inchizi ochii si sa impreunezi palmele fara sa iti vina in minte, Tatal nostru care esti..., dar stai ca nu aici vroiam sa ajung. Te simti bine cand faci asta si este excelent ca simti in felul acesta! Te simti implinit, te simti vertical si in rand cu ceilalti pentru ca faci lucrurile in aceasta maniera. Si e bine, e grozav! Vine insa momentul cand trezit din coma profunda provocata de accidentul rutier, realizezi ca bratele ti-au fost amputate iar cioburile parbrizului te-au bagat intr-o bezna fizica greu de suportat. Intrebarea e : Da’ tu cum te rogi acum?

      Din bezna, tintuit pe un cearceaf de un alb imaculat incep intrebarile? Nicidecum. Fiinta ta va stii cu siguranta cum s-o faca. A stiut mereu cum s-o faca. Nu i-ai dat voie, insa. TU este constient de linia directa pe care o are cu EL dar nu a primit permisiunea ta s-o acceseze... Nu-i nevoie sa se formeze vre-un numar special sau vre-un soi de prefix si stie bine asta. Acum e in legatura cu El. O legatura directa insa fara maini, fara vedere...doar Eİ.  Ce simte, traieste, gandeste sau spune se aude si in receptorul Interlocutorului. Fara bruiaje, fara deranjul cuplajului si fara suprataxa, de fapt fara vreo taxa. E gratis si e cea mai buna conexiune existenta. Nu crezi ca merita sa-ti faci un abonament? Trebuie doar sa apesi tasta # a Credintei si legatura se va produce instantaneu... scuza-ma ca te intrerup dar ai luat aparatul ala vechi si religios al Credintei, ce conditioneza. Se va auzi cu intreruperi si chiar nu merita sa nu puteti purta un dialog fluent si neintrerupt din aceasta cauza. Chiar nu merita!

      Sunteti doar VOI de acum... bucura-Te pentru ca EL deja o face. Se simte in Voce...  

A meritat-o, sigur a gresit cu ceva.

       Cand limitezi Lumina iti apare in fata intunericul. Tot ce poti vedea este penumbra in care intalnesti lucrurile ce te intereseaza, lucrurile ce le cauti. Umbli bajbaind prin catacombele cautarilor doar din incapatanarea stupida de a limita, de a crea segmente. De aici pana aici, atat. Mai mult nu are cum sa se duca, e imposibil! E imposibil pentru ca vrei tu asta si nicidecum pentru ca atat s-ar putea cu adevarat. Nu vrei sa iei in calcul nici macar crearea semidreaptei, de la tine la EL. N-are cum, iti spui. Frica ce iti face sufletul sa fremete te impinge sa vezi obtuz... Nu, e clar! A gresit cu ceva. O Posibilitate infima totusi isi face loc in tine si-ti spune: „Ma, da’ poate nu a gresit cu nimic”. „Da, chiar nu a gresit cu nimic” striga Ceva din tine. E un eveniment. Atat.

      Dragostea elimina din algoritmul uzitat „bine” si „rau”. Nu e cazul de acestea doua pentru rezolvare. Binele si raul sunt doua necunoscute pentru EL. Nu are de ce sa le mai introduca in vre-un calcul. Ceea ce conteaza in exercitiile Marelui Matematician esti tu ce trebuie sa apari dupa egal sub noua forma - „Tu”. Nu sta sa te loveasca incercand sa inveti teoreme pe de rost, cum facea profesoara ce mirosea a tutun si avea ungiile ingalbenite de atata fum. Nicidecum. E  mai mult decat un profesor... EL insusi creaza exercitii, nu doar le preda rezolvandu-le. A gasit in schimb cea mai buna metoda de predare. Incurajand tanarul elev sa miste creta ce o are in mana tremuranda pe tabla abia stearsa dupa a -„n” a incercare de a gasi solutia potrivita. Nu corecta! Potrivita, pentru ca el intelegand mai bine ca oricine, stie ca ceea ce unui elev i se pare corect altuia i se va parea de-a dreptul revoltator de gresit. Nu se grabeste si nici nu pedepseste, pentru ca nu are de ce s-o faca. Stie ca mai devreme sau mai tarziu solutia va fi gasita de fiecare elev in parte, iar timpul pentru El...nu conteaza. Este la catedra urmarindu-ti bland fiecare calcul ce apare pe tabla vietii tale. Decizia de a te mobiliza pentru gasirea rezolvarii si trecerea la un alt exercitiu sau continuarea corvoadei rezolvarii acestuia iti apartine. El este acolo...iti ofera si indicii...

      Gandeste si simte doar, iar atractia pentru Matematica Divina va aparea!

       Si chiar daca a gresit crezi ca Acela ce le are pe toate si poate orice, se va simti jignit, ofensat, deranjat de acea greseala?

Incotro? Cat mai departe, unde se sfarsesc toate drumurile.

     Esti gata de drum, liber sau mai bine spus eliberat. Nimic nu te mai retine. Esti doar Tu iar limita e...Cerul. Privesti cu dezgust inapoi vazand anii irositi in vanitate. Truda de a tine cat mai sus stindardul murdar al egoului te-a epuizat. Camarazii de arme au disparut de langa tine din terte motive. Plecati pe campuri de lupta mai onorabile, retrasi din valtoarea razboiului, unii chiar zdrobiti sub bolovanii catapultelor adverse, iar cei mai multi din lasitate si-au aruncat armele dezertand. Parca niciodata astia din urma nu au simtit razboiul ca tine, nu?

    Straiele-ti nu-s prea grozave...rupte, murdare de noroiul in care te-a tarat o cauza efemera. Sangele ranilor ce sunt in proces de vindecare iti confera un statut de erou. Esti unul din putinii ce au supravietuit luptei. Meriti statutul de erou insa calit prin luptele grele iti spui ca nu vrei sa ti se ridice statuie. Mandria nu-si mai are loc in Tine. Blandetea si Dragostea si-au lasat o adanca brazda in Tine din care zambetul si pacea au rasarit in Lumina puternica a LUI. Esti constinet de asta si plin de recunostinta scrii un ultim ravas de sincere multumiri catre Generalul Suprem ce ti-a ghidat pasii tot timpul chiar daca ai ignorat directivele Dânsului.

    Convins de mansuetudinea Generalului pleci bucuros din front avand in fata doar...cerul. N-ai limite in a vedea, in a spera, in a iubi, in a-i intelege pe altii. Zambesti si cu o privire specifica zeilor privesti inainte lasand ce a fost acolo unde isi are locul, in groapa uitarii. Cei care au contat mereu, sunt langa tine acum cand ai renuntat la o lupta ce nu ti facea onoare. Nu trebuie sa platesti pentru ca ai fost dezertor, neintelegandu-ti lupta... avem nevoie de soldati ca tine. Mereu gata de atac, mereu in expectativa, niciodata obosit. Drumurile sunt multe si lungi dar deja stii ca nu mai poti face aceleasi greseli...esti slefuit ca un diamant excelent lucrat de un bijutier dibaci.

     Fiinta Ta e libera, alearga departe...Unde? Cat mai departe, unde se sfarsesc toate drumurile.

Nu-i nimic, te iubesc oricum.

Greseala a fost facuta, furtuna a fost pornita. Trebuie sa plateasca! Te amuza fraza? Si pe mine...

    Cand Logosul a pus in miscare aparitia noastra, a hotarat ca noi toti sa facem parte din marele popor numit Umanitate. Fara statut social, fara religie, fara etnie ne-am fi incadrat foarte frumos in tabloul imaginat de Marele Arhitect, insa egoul ar avea prea mult de suferit... acelasi ego ce nu da pace atat celui bogat cat si celui sarac pana cand razbunarea nu se va arata. „Face parte din tine!” ti se striga din interior... iar ecoul este mult prea puternic sa nu se faca simtita zdruncinatura peretilor Fiintei tale. Realizezi adevarul si zambesti! Sa fii suparat pe el e ca si cum nu ti-ai  putea ierta tie insuti o eroare a tineretii. Zambesti iar... Dragostea ce il inconjoara nu-ti da voie sa-i porti ura. Merita mai mult de atat. „E fratele meu”, spui si inchizi ochii imbratisandu-l. Lacrima ce a picat pe antebrat facandu-ti pielea ca de gaina nu e din cauza durerii ci a bucuriei de a-l ierta. Da, chiar merita iertarea! Prin momentul asta ma vindec de mine, ma vindec de ego, ma vindec de tine materie!

    Imbratisand, soptind, zambind, zgomotul dispare. TU si el sunteti UNU. Umanitatea a mai castigat un soldat. Lacrima ce cade arata ca un cartus gol al glontului Iubirii tras direct in inima celuilalt. Egoul cade la pamant... in picioare ramanand Soldatul. Durerea dispare... Meriti chiar mai mult de atat soptesti, sarutandu-i obrazul umed. Buzele fiind catalizatorul perfect la Dragostei Pure vor aduce transformarea definitiva. Fara un cuvant, acum deja „El” se departeaza bucuros de cadavrul hidos al egoului sau.

    Se compara oare bucuria transformarii cu cea a razbunarii, te intrebi... zmbesti si tu de gafa ce o puteai realiza. Nu meritai asta...      

   Cine ne da dreptul sa dam verdicte? Cine suntem noi pana una alta sa hotaram in privinta altuia? Care sunt principiile dupa care ne ghidam cand ne jucam de-a tribunalul? Merita tot efortul?

Te iubesc, dar nu am nevoie de tine!

    Cum ar suna acesta declaratie de dragoste: „Te iubesc, dar nu am nevoie de tine!” ? Perfect, as raspunde! Da, chiar este cea mai frumoasa declaratie de dragoste pe care o pot auzi vreodata... este strigatul de bucurie al sufletului eliberat de algele perene ale materialismului impus. Apa existentei sale este limpede, fara impuritati, fara frici, fara temeri. Dragostea a filtrat-o iar Lumina a uscat papurisul ignorantei, al dependentei, al nelinistii, al intrebarilor. Acum bucuria prezentului este mult prea mare sa conteze „ce ar fi”, „cand”, „oare”. Siguranta data de vizibilitatea excelenta oferita de Lumina Divina este una cu mult mai mare decat a unui conducator auto cu faruri xenon plus proiectoare! Nimic neasteptat nu poate interveni... in momentul de fata Dragostea a aratat incotro... Ca nu sunt singur pe pluta, ma bucura enorm si iti multumesc pentru binecuvantarea reala de a te avea alaturi! Soarele straluceste, norii s-au risipit! Zambim!

    Teama de a nu ramane singurul calator pe Fluviul asta a disparut. Nu depind de nimeni. Da, nu am nevoie de tine! Nu ma ajuti cu nimic pentru ca nu-i nevoie sa vaslim, vantul calm al Vietii adie in directia corecta, iar carmaci poate fi oricine. Esti cu mine si iti multumesc inca o data pentru ca imi oferi ocazia de a admira impreuna frumusetile ce ne inconjoara. Fiintele noastre admira impreuna, zambesc si danseaza impreuna... Este minunat curcubeul desenat de dansul fiintelor noastre. Suntem aici pentru ca am ales asa... suntem aici pentru ca ne-am dorit asta dinainte de a incepe Calatoria. Panorama este mareata! Merita fiecare secunda petrecuta pe pluta asta!  Uite, pe stancile versantului de pe malul drept salcamul este perfect inflorit! Ce parfum! Simti? Cat ma bucur ca ne imbata pe amandoi mireasma...   

    Daca cineva ar simti dragoste pentru mine ar fi fantastic sa aud si sa simt asta! Dar daca aceiasi persoana mi-ar spune din cele mai ascunse unghere ale fiintei sale ca nu are nevoie de mine, as fi extaziat!

Preludiul tacerii

    Se spune ca atunci cand taci vorbeste Divinul. Cand taci vorbeste de fapt tot ceea ce esti... simti Fiinta cum intra intr-o perfecta legatura cu trupul si mintea. Nu mai exista contradictii. Nu mai exista nimeni si nimic altceva in afara TA. Aici nu este loc de „a fost” sau „va fi”, prezentul, de altfel si singurul care chiar conteaza, guverneaza. Clipa guverneaza impreuna cu a fi. Esti doar TU in TOT. In tot ce simti, auzi, vezi, mirosi sau gusti identifici o parte din TINE. Zambesti... Zambesti cand vezi un cuplu sexagenar plimbandu-se agale pe aleile din apropierea parcului Herastrau pentru ca vezi devotament si dragoste ce rar intalnesti. Zambesti cand simti mirosul salcamului inflorit si parca ai vrea sa fi o simpla floare din zecile ce imbraca creanga plina de roua, doar sa exciti stimulii olfactivi ai trecatorului incruntat ce sigur nu are el timp pentru prostii de genu’. Zambesti cand auzi plansetul unui copil pentru ca stii ca si tu ai fost la fel, pentru ca Viata ce vibreaza in el va face UNA. Linistea si pacea sunt prezente, iar grijile nu-si fac vizuini in solul fertil al lui TU. Sentimentul de levitatie este unul placut, ce nu inspira teama de a nu da gres, de a nu face pasul gresit. Teama este pentru cei singuri! EU si TU suntem impreuna in TOT. Zambim, da, da chiar zambim pentru cate exista si ne exaltam cu adevarat pentru cate sunt.

      Cand taci, si asta e cu adevarat frumos, treci de la „a exista” la „a fi”. Banii, puterea, faima, sexul, invidiile nu mai sunt decat o gluma buna spusa intr-un moment total nepotrivit. Tacerea transforma materialul in mijloc nicidecum in scop! Oh, si cat de potrivit este materialul uzitat ca mijloc al evolutiei... Agitatia, haosul, disperarea cauta „salvarea” in material, scopul lor primordial fiind iluzia.

     Cufundarea lui TU in TOT se intampla cand este liniste. Cand tot ce reprezinti tu se confunda cu El... E o cufundare placuta, cu adevarat dulce! Ca si cum ai cufunda gogoasa fierbinte in marea de ciocolata din vasul de pe tejgheaua „Gogosii Infuriate” din Costinesti.

    Acesta e momentul in care Muzica Universului imbie tot ce insemni TU. Acesta este momentul Marelui Compozitor de a-si expuna in fata auditoriului Solfegiile Pacii Divine. E sublim...Taci si asculta...