Cand nu mai este sau cand nu a fost vreodata?

               Asta e intrebarea ce ma framant in ceea ce priveste sufletul meu curat. Este interogatia mea asupra Dragostei sau a pretinsei trairi a acestui mod de vietuire!

                Vin momente in viata cand din nimic sau intamplator, Tata se apuca sa te mai zgaltaie. Sa te cerceteze. Sa te puna in fata Realitatii. Nu a ideii tale de realitate, supusa patimilor, neajunsurilor psihice sau sufletesti. In fata acestei Realitati te simti cel mai josnic, cel mai abject om. De ce? Pentru ca ceea ce traiesti, ceea ce gandeai ca e bine, ceea ce tu „simteai” ca e nevinovatie si sinceritate nu erau decat vorbe frumos slefuite ce n’au facut decat sa te transforme intr’o bruta. In acea creatura ce nu se bazeaza decat dupa legea celui mai puternic, aceea ce se hraneste din trairile si viata altuia. Cel ce nu simte nimic din ceea ce zice! Atunci, in mometele astea de cercetare ce e de facut? Sa te minti in continuare ca a fost doar o greseala? Ca defapt esti bun? Ca defapt Divinitatea te accepta oricum? Ca esti om si gresesti? Ca esti liber si poti face orice? Ca nu ai facut rau intentionat si ca e vorba doar de victime colaterale? Zilele astea am fost haituit de idea ca nimic in viata nu facem fara intentie... Avem tot ce ne trebuie pentru a realiza daca e cazul sau nu sa actionam intr’un fel. Avem capacitate atat intelectuala cat si spirituala sa cernem ideile ce pot rani, ce pot distruge un suflet. Da, avem libertatea de a face orice atat timp cat nu ranim pe cineva! Iar acel cineva poate fie insasi Fiinta ta! Chiar daca de cele mai multe ori protejam persoana proprie in detrimentul alteia...

                Ajuns in punctul cercetarii ce parca te sfarseste nu ramane decat sa cazi in genunchi! Da, acolo e cel mai potrivit loc pentru a te cerceta! Este locul potrivit unei stari de liniste, poate chiar a strigatelor de durere sau de bucurie, a plansului sau a rasului. Nimic fara El! E cat se poate de adevarat! Si da, doar prin El realitatea este cea potrivita, ba pot spune cea corecta! Pana azi nu vedeam lucruri corecte sau gresite... spun in momentul asta ca muuulte lucruri ni se par potrivite insa nu’s deloc corecte. Nu toate lucrurile pot aduce Adevarul. Idei viciate, obiceiuri gresite, vorbe aruncate fara noima sau suflet, trairi mincinoase toate asta nu merg spre Adevar! Doar din El poate veni Adevarul. Iar El se poate intalni cel mai usor plangand stand pe genunchi!

                Pot fi lacrimi de bucurie pentru alinarea ce o ofera, a ajutorului oferit, a luminarii oferite, a salvarii in primul rand! Sau pot fi lacrimi de tristete, de amaraciune fata de ceea ce ai pretins ca esti si a ceea ce se intalneste in actiunile tale, in vorbele tale, in gandurile tale. Doare, stiu. Dar purifica! Cel mai placut moment este atunci cand dupa minute petrecute cu El simti pacea ce vine peste sufletul eliberat. Simti cum imbratisarea ar fi reala. Parca devii altcineva, mai usor, mai plin de avant.

                In liniste cu Tine Lumina vine peste mine!  

                Acum vine intrebarea cea mai grea! Ce o sa fie dupa ce te ridici de acolo de langa El? Ce vei face? Cine vei fii? Cine te va conduce? Ceea ce vei zice, va fii la fel cu ceea ce simti, spui si traiesti? Daca nu se va intampla asa e cazul pentru o noua experineta ca cea de mai sus. Chiar nu cred ca mai este cazul, sincer! Lumina, intelepciunea si dragostea Lui au venit peste tine.

Cel mai greu acum e cum vei repara greselile facute. Simt insa ca nu e cazul sa fac nimic special. Le va pregati El pe toate la momentul potrivit. Pentru inceput poti trimite binecuvantarile tale sincere catre cei ce au suferit in urma greselilor tale. Vor atinge tinta, am simtit’o!

Pentru voi, fetelor!

                Zilele astea am asistat la un intreg film de comedie cu un puternic iz erotic... Comedie deoarece m’a distrat enorm insa in acelasi timp m’a oripilat sexualtitatea afisata. Am fost obligat sa vad cateva profiluri de „feisbuc” a unor fete (mai mult fetite, uitandu’ma la varsta) ce aveau postate niste poze demne de o galerie erotica in toata regula...

                Si de aici incepem!

                Ma adresez voua fetelor! Voua ce aveti poze jumatate goale pe internet si la descriere un citat din Gandi, Cioran, Eliade sau vre’un aforism chinez vechi de la inceputurile primordiale ale omului vorbitor... Ma dresez voua fetelor ce va plangeti ca barbatii sunt niste porci. Ma adresez acelor fete ce se plang de superficialitatea noastra, a barbatilor. Ma dresez lor, acelor fete ce pretind libertate de exprimare si gandire.

                M’a distrat teribil o poza in care o domnisoara ce nu avea etatea majoratului statea tolanita pe un pat intr’o vestimentatie sumara iar la descriere avea citatul „I won't hesitate no more, no more It cannot wait, I'm yours”. Si aveti pretentia sa fiti iubite? Hahaha! La 15-16 ani sa aveti atitudinea de acest fel iar mai tarziu asteptati sa fiti respectate? Afisati o imagine superficiala si va doriti maximum de respect, sinceritate, afectiune. Hah. Asta da tupeu! Am asistat la o discutie a unei fete ce sustinea atitudinea fetelor de genul asta prin afirmatia : „Frate, daca are ce sa arate, sa arate si voi barbatii sa fiti mandrii”. Asta da explicatie! Este ca si cum un om ar trebui sa fie mandru de o casa frumos construita, frumos finisata, cu luminile aprinse dar ce nimeni nu o locuieste. Care e scopul ei pana la urma?

 Asteptati respect si dragoste iar voi oferiti un aspect placut si zero idei. Si vine intrebarea, unde e reciprocitatea frate?

                Apoi in momentul in care dati exact de genul de baieti carora va adresati prin pozele si imaginea voastra, de acei superficiali cocalari cu gulerul tricoului polo ridicat, va frustrati! Toti barbatii sunt niste porci, spuneti! Pai stai ma fata, nu asta ai cautat? Te asteptai la vreun Eminescu? Te asteptai ca Fat-Frumos/destept sa te agate pe „feisbuc”? Are lucruri mai bune de facut! Cersiti atentie prin ceea ce ati devenit! Si o primiti, dar de la oamenii ce sunt dispusi sa v’o ofere in schimbul corpului vostru, a imaginii voastre. Evident ca vine momentul in care plictisul apare iar sexul nu mai e decat ceva mecanic. Vine momentul in care o alta, poate cu sani mai mari, cu buze mai carnoase sau cu poze facute mai clar in Photoshop sa va ia locul si va treziti triste si abandonate! De ce? Normal, din cauza superficialilor de baieti! Hahaha. Va ia locul deoarece genul ala de barbat dintr’un motiv asemanator a lasat’o pe cea dinaintea ta, incepand o relatie frumoasa si sincera cu tine...

                Spuneti ca toti barbatii sunt niste porci deoarece i’ati cautat. Deoarece baiatul ala de treaba de langa tine, ce nu’si tine camasa desfacuta la primi trei-patru nasturi te’a invitat acum cateva luni la o cafea, dar l’ati refuzat. Pai ce tu iesi cu oricine?! Apoi vine un alt tip de treaba ce iti da flori dar iti spui, ca florile s’au demodat si plus de asta e prea fraier si de moda veche ;). Si ajungi sa te vezi cu un oarecare ce are o atitudine de macho asa, da mult din gura si putin ii merge mintea. Dar iti place! Arata bine, e dragut si are si masina tare... Si te astepti sa te iubeasca ma? Tare! Da’ lasa ca e bine ca vine momentul cand vei afla ca te insala sau cand te vei simti singura deoarece el nu mai se simte atras de tine. Si atunci te vezi cu prietenele tale si spui : „Fata, nu mai suport, asta ma insala!”, iar prietena ta la fel de inteligenta ca si tine iti spune : „Lasa fata, da’l incolo ca oricum nu te merita”... si te desparti de el si apoi surpriza, se combina ea cu el! Ceva frumos...

Ceea ce oferiti aia veti primi! Sa va intre bine in cap. N’ati citit in viata voastra decat subtitrarea filmelor alea proaste ce va invata independenta si feminism exagerat! Dar e bine fata ca ai invatat tu de acolo replica aia tare sa il dai pe spate pe fraieru’ ala sarantoc ce vrea o relatie sincera cu tine si ce a vazut in tine dincolo de formele tale afisate ostentativ.

Va plangeti ca nu vi se acorda libertate. Dar vine intrebarea cata libertate oferiti? Ce ma amuza tare e o replica deja celebra... „Nu ma mai iubesti!”. Barbatul nedumerit intreaba de ce iar voi ii raspundeti ca va neglijaza ca pleaca cu baietii o data pe saptamana la bere sau in weekend intr’o excursie cu bicicletele... Logic nu ar fi ca el sa spuna : „De fapt tu nu ma iubesti, pentru ca daca ai face’o ai intelege ca mai am nevoie si eu de timpul meu cu prietenii”?

Voua ce aveti pretentii de mari doamne si nici daca vi se da doua cuvinte si o ata nu stiti sa le legati, va spun ca tacerea e de aur! Da, da. Ganditi’va ca barbatul de langa voi va sfatuieste sa vorbiti mai putin tocmai pentru ca va iubeste, pentru ca ii pasa ca va faceti de ras... N’aveti idei, n’aveti pareri proprii (ci doar invatate din serialele despre care am mai vorbit)  dar trancaniti si aveti pretentii de a fi ascultate...

Sunt si alte lucruri de adaugat dar stiindu’va atat de mandre si fudule ma opresc aici incercand sa va stopez chinul.

Fiti cum vreti dar nu va mai plangeti!

Vreau sa respir!

                Acum e acum. Toti si toate departe de tine. Ramas tu cu tine insuti. Ce e de facut acum? Singuratatea, spuneam candva ca te ajuta sa taci si sa lasi Divinitatea sa vorbeasca. Heh...Hai s’o vad si pe asta. Teoria e foarte frumoasa insa hai sa vedem acum cata liniste poti suporta in prezenta Lui. E cumplita linistea. E apasatoare. Dar parca si vindecatoare... Parca te scapa de mandrie. Parca te impinge, te forteaza sa’ti recunosti limita. Sa’ti recunosti latura umana. Sa cobori dintre semi-zei. Nu merita singuratatea asta, zici? Hah! Spun ca e atat de binevenita incat fiecare particica din mine se bucura de ea. De Ceea ce meritam de mult sa primesc si sa savurez...

                Vreau sa respir in liniste! Sa respir singur! Sa zbor! Sa fiu doar eu cu El, cu acel El ce e in mine... Acela ce ma impinge in fiecare zi sa zambesc si sa nu fac rau cu intentie. Acela ce ma face sa iert rautatile altora sau cel putin sa nu le pun la suflet, stiind de unde vin...

                Trag atat de adanc aer in piept incat oxigenul se transforma intr’un drog ciudat facandu’ma sa uit de tot. Sa uit de panici, de paranoia, de stres, de haos, de nume, de zgomot, de planuri, de agitaii, de scuze sau cine stie ce calcule. Oh, ce bine e! Sunt atat de liber! Trebuia doar sa respir... si eu imi faceam atatea calcule. Atatea informatii acumulate, atatea intrebari, atatea raspunsuri... toate de prisos. Totul era atat de simplu. Trebuia doar sa respir!

                Nimic nu se compara cu momentele astea. Da! E bine. E liniste. Chiar daca pentru altcineva linistea asta ar fii infioratoare pentru mine e ceea ce imi trebuie. Sunt doar Eu! Eu, acela ce nu simte timpul. Eu, cel ce nu calculeaza frazele. Ce trece peste toate din inertie sau din dorinta de a trai si nimic mai mult. Sunt Eu, acela umplut de linistea Lui… ce lasa lotusul pacii, dragostei si luminii sa infloreasca sublim in Fiinta sa.

Respir, tac si e bine!   

Munca in exces... pacatul capital

                Daca ar exista o ordine a pacatelor, cu siguranta munca in exces ar fi pe primul loc. Cand sufletul impreuna cu trupul tanjeste dupa bucuria meditatiei in natura, mintea ne impinge spre munca. Spre afundarea in munca ce trebuie depusa pentru a avea. Pentru a detine. Pentru a fi cineva... Hehehe. De cand hainele, bunurile sau orice altceva releva caracterul?  Sunt momente in care ma uit inapoi si realizez lipsa oricarei amintiri pe o perioada de zile intregi. Fara amintiri o veriga din existenta noastra dispare si odata cu ea intregul lant devine subred.

Amintirile si in primul rand experientele ne transforma. Ne slefuiesc. Avantajaza procesul de imbunatarile a calitatii materialului. Deci in lipsa lor Ceea ce ar trebui sa fim este amanat, sufera intarzieri ce pot crea numeroase neplaceri individului. Este ca si cum un copil va fi tinut pana la varsta de 10 ani intr-un mediu inchis oricarei influente exterioare, iar apoi i se cer procese de gandire logica sau de actiune cu care nu s’a intalnit niciodata. Este evidenta incapacitatea de reusita sau cel putin se va evidentia foarte repede dificultatea rezolvarii acestora. Practic apare in discutie „handicapul” celui ce se afunda in munca. Handicapul muncii in exces se traduce prin atrofierea simturilor atat spirituale cat si intelectuale, ajungandu’se la un moment dat la o paralizie spirituala (in primul rand).

Suntem asteptati de atatea bucurii senzoriale cat si metafizice iar noi ne afundam in cursa asta de prisos a acumularii materiale. Exista o alta cauza a muncii in exces si anume lipsa vietii, lipsa bucuriei vietii (era sa fac gafa de a scrie lipsa vietii sociale). Viata cere si isi doreste sa fie traita. Sa fie plina de actiune, de bucurie, de experiente, de trairi. Da, cred ca Viata vrea sa admire in fiecare zi curucubeul de experiente si trairi. Dar ajunsi intr’un stadiu de nepasare, de vlaguire psihica si spirituala nu mai cautam sa traim ci stam si doar ne asteptam inevitabila moarte. Unii ceva mai curajosi spera, dar nu actioneaza in vre’un fel, ca pana in momentul sucombarii sa traiasca un pic din cate ceva...

Afundati in munca gasim totul inutil sau gasind totul inutil ne afundam in munca?