Imi place, place, place, place, place!

                Aveam de mult articolul asta si chiar daca lucrurile nu mai sunt la fel de imaculate in perceptia mea, am ales sa’l postez gandindu’ma ca e cel mai bun mod de a face introspectia necesara alungarii reveriei. Cand spun reverie ma refer la cosmarul mintii ce impiedica inima sa rada...

                Imi place dimineata fie ea si ploioasa. Incep un nou drum in scoala experientelor (frumoase sau urate este relativ pentru ca tine de perceptia fiecaruia).

                Imi place sa spun „Buna dimineata, Tata”. N’a plecat nicaieri, nu ne reinatlnim acum insa e momentul in care am devenit constient pentru a „n”a oara...

                Imi place sa vad iarba.

   Imi place verdele naturii.

                Imi plac porumbeii si vrabiile din cartier.

                Imi place soarele, luna, vantul caldut ce’l simt dimineata cand ies pe usa spre job.

                Imi place un copil zambind. Nici unul trist nu ma deranjaza, ba din potriva deoarece sunt cel mai usor de multumit.

                Imi place familia mea.

                Imi plac albinele, fluturii, brazii, cocosii cantand dimineata, baltocile de dupa ploaie si norii albi din zilele de vara.

                Imi place zapada si nisipul.

                Imi place o bere rece intr’o zi caniculara sau o inghetata cu fistic si vanilie.

                Imi place o carte buna.

                Imi place muntele si marea, delta si campia.

                Imi plac merele si pepenii, strugurii si alunele.

                Imi place un zambet al unei persoane necunoscute.

                Imi place o minge de fotbal sau una de ping pong, o racheta de tenis sau un tac.

                Imi plac bambusii.

                Imi place un drum de tara.

                Imi place graul in iulie si ciresele din mai.

                Imi place rasaritul la mare si apusul la munte. Imi place apusul chiar si la Bucuresti!

                Imi place branza si laptele, fasolea verde si salata de vinete.

                Imi place  mierea ca indulcitor si antibiotic.

                Imi place o discutie interesanta. Imi plac oamenii ce stiu s’o poarte.

   Imi place coloritul variat si negrul carbunelui.

   Imi plac veveritele si hamsterii.

                Imi place compotul de corcodusi sau socata.

                Imi place in salina si pe platou la 2000.

                Imi place castanul si in acelasi timp stejarul, rapita si floarea soarelui.

                Imi place apa, lumina si noaptea.

                Imi plac pietrele de pe albia raului.

                Imi plac frunzele cazute toamna si mugurii primaverii, verdele un pic sters din vara si albul iernii.

Imi place papurisul si trestia.   

Imi place fumul ce iese pe horn.

Imi plac aburii de dupa o baie fierbinte.

             Imi place ploaia.

             Imi place de Tine, de fapt.

Acest post este de fapt un mod mai diferit de a spune ca imi place de Tata. Imi place tot deoarece in toate vad o particica din Tine.

Te privesc si zambesc pentru ca’mi placi!   

Fapte sau intentii

                „Voi aduce creatorului fiintei mele, daca nu prisosul faptelor bune pe care nu am fost lasat sa le fac, macar tributul bunelor mele intentii al unor sentimente sanatoase, dar private de eficacitate si al unei rabdari ce a rezistat la greaua incercare a dispretului oamenilor” , Jean-Jacuqes Rousseau – „Visarile unui hoinar singuratic”.

                Am inceput cu aceste fragment deoarece idea acesta ma intriga de cateva zile. Am analizat’o, am intors’o pe toate partile (atat cat m’am priceput) si am ajuns la concluzia ca m’ar multumi mai mult intentia unui prieten decat fapta sa. De fapt daca analizez un pic ma bucura mai mult faptul ca s’a gandit la a actiona decat obiectul sau serviciul oferit... Intre proverbele : „Drumul spre iad este pavat cu intentii bune” si „Intentia conteaza”, il prefer pe cel de’al doilea. Ma gandeam la un alt exemplu... Tencuiala picata din pervazul unei case vechi te va rani cu siguranta, insa o piatra mult mai mica te va durea mai tare daca este aruncata de cineva, iar daca este si cineva drag, atunci te va durea inzecit mai tare. Cred ca intentia face mai mult decat fapta in sine...

                Fapta poate veni din minte... Iar noi oamenii nu avem prea multe ganduri bune. In schimb intentia vine chiar din Fiinta noastra, din particica de Lumina din care suntem plamaditi. Cred ca acelasi lucru se va intampla si in Ziua Z cand noi insine vom sta in fata panzei pe care va rula pelicula filmului „Viata ta”. Ce e interesant, cred ca acolo se va derula un film mut in care vor cantari intentiile in detrimentul vorbelor sau faptelor noastre. Nu toti ne pricepem sa aranjam cuvintele cu grija sau sa transformam un moment nepotrivit in unul propice faptelor bune. Poate alegem sa nu facem nimic dintr’o intentie buna chiar daca in mometul respectiv o actiune intr’un anumit sens era mai potrivita. Si atunci vine intrebarea: Am gresit neactionand? Eu spun ca nu. Spun ca Fiinta in coroborare cu mintea a luat decizia potrivita. Potrivita pentru Ceea Ce Esti.

                De aceea renunt sa mai judec o fapta fara sa’i inteleg intentia, motivatia si nu in ultimul rand sa cercetez background’ul celui ce a facut’o. Renunt sa ma mai entuziesme o fapta frumoasa indreptata spre mine ce vine doar din minte si nu dintr’o intentie curata. Refuz bucuria unui dar scump si frumos facut din obligatie dar ma bucura unul mai ieftin (oricum nu stim sa facem diferenta intre pret si valoare) dar oferit cu bucuria de a oferi fara niciun alt motiv. 

Ba chiar, prefer o greseala in fapta dintr’o intentie corecta...