Cu un pas mai aproape de Inceput

 ….durerea si intunericul sunt adanci , framantarea e prezenta si nelinistea apare din orice…. Este problema ta iti repeti , totul depinde de tine, dar cum sa te linistesti? Cum sa faci sa-ti gasesc linistea, sa gasesti bucuria?

         Cica fericirea apare exact cand nu o cauti, cand te opresti in a cauta fericirea atunci apare ea. Bucuria apare cand traiesti ACUM, cand iti scoti din minte  Trecutul si Viitorul, pentru  ca nestiindu-le nu ai cum sa fii nefericit, totul depinde de tine, cum iti tii in frau mintea. Fericirea nu e in exterior, nu e in placeri, nu e in excursii, in concedii, intr-un partener care te alinta sau iti face toate poftele, in  casa de la tara , intr-un copil, fericirea e in interior, acolo curge. Deci nu mai cauta fericirea, da-te batut, vine ea singura .

         Sa nu-ti fie frica sa ramai cu tine singur , sa nu-ti fie frica sa te infrunti, sa te privesti in ochi, sa-ti vezi neputinta, sa-ti vezi slabiciunea si dependenta de exterior, ca doar asa o sa poti sa constientizezi, o sa spui : da asta sunt! Nu te amagi , nu fugi de tine, ci stai cu tine de vorba si fi sincer cu tine , plangi cu tine, descarca-te dar priveste spre Inalt si spune ca e momentul sa mai urci o treapta.

          Daca te-ai privi din Inaltul Universului ai vedea asta cu alti ochi, ai vedea ca faci o furtuna intr-un pahar cu apa, ai vedea ca aceleasi probleme  in situatii diferite au importantele pe care hotarasti tu sa le dai ,acum simti ca nu mai poti sa faci  nici un pas , si in alt moment nici nu-l bagi in seama. Ideea e sa nu te opresti asupra lor, sa nu le judeci, deoarece durerea apare cand judeci , si astfel  le dai putere asupra ta, trebuie doar sa renunti a te gandi la ele, sa nu mai judeci si durerea dispare…

          Ocupa-ti mintea cu ceva, si cauta in interiorul tau, oricat vei cauta in exterior nu vei gasi , Lumina pura si fericirea  se afla in tine, cheia e la tine. Pregateste-te sa  sarbatoresti impreuna cu Intregul Univers noua treapta pe care o vei  urca. O treapta spre evolulutie, spre liniste, spre iubire, spre Dumnezeu.

M-am imprietenit  cu vantul si  alerg cu el spre cer…hai si tu!

Cu bucurie ma uit la tine!

Remarc anul acesta cu mirare cat de frumosi sunt mugurii copacilor, ooo si cat de minunati sunt copacii cu flori, poate pentru ca este o primavara asteptata, dar nu , e o renastere a mea spirituala, exact cum renaste natura primavara asa am renascut si eu si vad acest viu anotimp ca pentru prima data. Am auzit ca  firul de iarba face un zgomot minunat cand creste, cica trebuie pandit noaptea si il auzi cum creste, nu e oare asta o minune? Abia astept sa-l aud , sa cant cu el, sa-l aplaud  si sa ma bucur de inaltimea lui.

E o adevarata sarbatoare natura in anotimpul primavara… este o indelunga agitatie, ca si cum se pregatesc oamenii de o nunta , sau de o petrecere, fiecare face cate ceva, invitatii, mancare, eveniment artistic, tinute sic,aranjamente…este o nebunie..asa este si draga mea primavara !

O agitatie galagioasa a naturii, cu mic cu mare fiecare isi face treaba lui foarte précis si nimeni nu leneveste sau isi uita indatoririle. Dau cinste Sfantului Soare ,el tine nuntasii  sub reflector si fugareste diminetile reci . In rest toti sunt minunati : copacii cu flori sunt decorul multicolor pe care orice pamantean si-ar dori sa-l materializeze la nunta lui, pasarelele, doamnele gaini si domnii cocosi canta imnul indragostitilor pe care pasesesc…………. indiferenti si fara sa observe minunata petrecere ce se da pentru ei , prea stresatiisi grabitii  oameni.

Dragul meu pamantean , fratele meu , sora mea cu drag te invit sa te bucuri de petrecerea la care esti invitat in aceaste zile  ,petrecere data de  Dumnezeu, din dragostea ce ti-o poarta!

Deschide ochii si ciuleste urechile , o sa fii uimit cate pasarele iti vorbesc si cati copaci iti fac cu mana!

Cu bucurie ma uit la tine Primavara!

Multe flori si un gradinar.

                Lasand la o parte stereotipiile religioase des intalnite in limbajul multora, imi tot vine in minte intrebarea : „Azi m-am lasat udat?”. In conditiile destul de vitrege in care ne continuam existenta nevoia unei ploi, fie ea si de scurta durata, este imensa si iminenta. Fiintele noastre au nevoie de invioratoarele picaturi de lumina si dragoste divina pentru a creste frumos si pentru a inflori precum pomii din ultimele zile. O situatie si mai interesanta este atunci cand ploaia nu vine iar Gradinarul Sfant cauta modalitati de a trece de maracinii ce au rescut in jurul tau. Maracinii grabei, ai lipsei de timp, ai nepasarii sau cei ai egoului. Maracini periculosi din doua puncte de vedere. Atat deoarece acestia se hranesc din nutrientii ce odata Gradinarul i-a pus la radacina ta dar si din cauza spinilor acestora ca inchid practic accesul oricui la tine!

                Dureros este procesul prin care treci in lipsa de apa. Arsita te face sa palesti, vlaga dispare iar moartea este la un singur pas. Mai dureros este ca avem de a face cu moarte Fiintei noastre... In loc sa te zbati pentru supravietuirea ce deja a devenit o incertitudine, poti alege sa lupti impotriva maracinilor si sa te lasi udat, sapat si ingrijit de Bunul Gradinar.

                Prin starea de meditatie, rugaciune sau momente linistite de dimineata Fiintele noastre se bucura de lumina, pace si dragoste precum  intreaga natura de roua. Este foarte placut sa incepi ziua constinet de Ceea Ce Esti si de prezenta Gradinarului ce abia asteapta sa te ingrijeasca. Ceea Ce Esti in momente ca astea se confunda cu El! Perfect ar fi sa nu se termine niciodata momentele alea in care Gradinarul te uda sau te ingrijeste...in care nu esti singur sau mai bine spus momente in care esti constinet ca nu esti singur. Nevoia constinetizarii este uriasa pentru buna ta dezvoltare. Interesant e ca in infinitatea a Ceea Ce Esti, apa binecuvantata nu va fi niciodata peste masura. Deci, sa curga! Ma deschid si las ca rauri de pace, dragoste si lumina din El sa curga peste si in Fiinta mea! E bine! E liniste...Se aud doar picaturile fine ce ma mangaie. Nimic nu se compara cu asta. Ceea Ce Sunt se simte revigorat si parca a inceput sa se bucure si de prezenta maracinilor ce oricum nu mai au puterea sa ma inghita. Niciodata nu au avut puterea asta da parca ma speriasem atat de tare incat ii hiperbolizasem. Dar e bine acum...ca are Gradinarul grija de toate. Procesul este complet acum iar zambetul reincepe sa apara. In sfarsit, de mult il asteptam!

Nu e vreun secret in acest proces... Trebuie doar sa te lasi udat.

Sclavul unor idei.

                Zicea odata profesorul Giurescu cam asa :”Domnule, fereste-te de intelectualul cu idei fixe deoarece poate fi cu mult mai periculos decat un oarecare cu acelasi fixuri”... M-am gandit ceva la ce a spus atunci apoi am uitat complet. Pana azi cand mintea mea a fost invadata de idea sclaviei mentale. Sclavie impusa sau pur si simplu autoimpusa. Cu o ultima suflare de cinism propriu ma distrez cand vad pe multi (inclusiv eu) cum zburda legati la ochi pe pajisti abundente de idei nefolositoare. Ce e mai rau, ca dor. Dor pentru ca te uiti in jur si idei nefolositoare pentru Ceea Ce Suntem ne obsedeaza. Ne subjuga. Ne amagim uneori spunand ca ne fac fericiti. Si atat. Vin momente in care Linistea se asterne peste tine si realizezi cat de grele sunt lanturile ideilor ce te tin departe de EL. Da, de EL...de Dumnezeul tau. 

                Idei de tot felul ne tin departe de Ceea Ce Suntem. Ne tin departe de lumina, de pace, de dragoste... Idea fricii e una dintre cele mai redutabile obstacole in Drumul catre Absolut. Am uitat cine suntem. Am uitat ce avem. Am uitat ca suntem parte din El si ca avem totul prin El. Si ne legam singuri lanturile grele ale ideilor de maini si de picioare fara sa realizam cat de liberi putem fi prin EL. Poti spune ca sofismele astea nu prind decat la oamenii saraci cu duhul, insa poti singur realiza nefericirea ta in lipsa Prezentei Lui... Nefericirea ce o simti atunci cand ideile ce nu-L includ se dovedesc falimentare.

                Ne ingropam existenta in molozul greu al ideii de a nu dezamagii pe ceilalti si uitam sa nu ne dezamagim pe noi insine... Ne purtam cu grija ca ceilalti sa ne aprobe, insa uitam sa traim in acordurile ce vin din Dragoste. Dragostea ce se confunda in Tatal nostru! Idei precum visurile pentru urmatorii 10 ani te tin departe de „acum”. Acum si aici sunt cele pe care le avem. Singurele. Sunt darurile Lui, iar noi ca niste copii rasfatati ignoram cadourile primite la aniversarea noastra si ne plangem ca nu suntem deja majori... Avem de invatat ca toate se invata in timp. Avem de invatat ca toate isi au vremea lor. Avem de invatat ca doar prin cunoastere putem deveni liberi.

Avem de invatat ca sclavii nu au cum sa fie liberi...