Glosar al supravietuirii sau cum sa treaca viata pe langa.

            Prinsi in malaxorul cotidian uitam sa judecam, sa comparam sau sa creem atat idei cat si evenimente concrete. Ajunsi in punctul in care bucuria se identifica cu alarma telefonului mobil ce te pregateste pentru inca o zi de supravietuire (a nu se confunda cu intelesul intreg, real, corect al trairii), alte concepte, idei sau explicatii imanente sunt abandonate, ba chiar uneori repugnate. Nu mai e timp de analiza asupra gandului de bucurie ce ne incearca in momentul plecarii de la locul unde prestam diverse activitati pentru a ne face viata mai buna, mai fericita, mai linistita... Ne bucuram ca a mai trecut o zi de munca si cel mai sigur ne apropiem de ziua in care munca ne va fii rasplatita (sau nu) printr’o retributie ce ne va face cu siguranta ca dupa o saptamana sa ne dorim scurgerea urmatoarelor aproximativ douazeci de zile.

Aici, in momentul asta apare o intrebare... Da, m’am oprit in mijlocul strazii intunecate bucuros ca a mai trecut o zi. Intrebarea ce se naste in mine este daca ar trebui sa ma bucur ca ma apropi de ziua remuneratiei sau sa ma meditez la faptul ca in sine zilele vietii mele se scurg fara a avea o amintire notabila... Ma uit in jur mai apoi si ma bucur ca am sansa sa ies in parc seara (Adolf e de vina) cu toate ca abia acum am obsevat stratul de funze ruginite. Aia e, mergem mai departe. Primesc apostrofari ba chiar palme verbale in momentul prezentarii intrebarii mele ce ma framanta. Insa am fost socat in momentul in care am inteles ca de fapt conceptia asupra acestor stari de lucruri este aceea a normalitatii. Exact cum mai spuneam candva...atunci cand ai o parere diferita sau cand incerci sa fii sincer (retineti) vine inevitabila replica :”Bine ca esti tu destept”. Faptul ca multora li se pare normal sa se bucure pentru ca a mai trecut o zi de munca (nu si din viata lor, hah) va transforma „Bine ca esti tu destept” intr’un bulgare de zapada din ce in ce mai mare odata ce a luat’o la vale... Si vine o alta intrebare : Care situatie este cu adevarat normala? Cea in care ma bucur de apropierea zilei de vizitare a bancomatului sau ingrijorarea pentru ca ma bucur din acest motiv? Am ajuns, cred in punctul in care normalitatea este gresita si totul anormal este corect. Este normal sa nu intervenim daca vedem o infractiune de orice fel, e normal sa acceptam toate substantele nocive ce se gasesc in farfuriile noastre, e normal ca femeia (de cele mai multe ori) de la ghiseu sa’ti raspunda in scarba la o intrebare simpla, scuipand 2-3 samburi de cirese in pumn... E normal sa mergem in mijloace de transport ca micii pe gratar. E normal ca firma unui acesoriu vestimentar sa’i mareasca pretul acestuia de zece ori. E normal sa impartim anul in doispe salarii. Sunt multe... Daca analizam fiecare idee, deprindere intalnita in societate vom avea maaari surprize. Sa revin la intrebarea mea din primele randuri pentru ca sigur vor exista glasuri ce vor spune :”E doar o solutie de compromis” sau „Asa face toata lumea” sau „Oricum nu avem ce face” sau „Decat somer mai bine aici unde sunt” etc, etc... Intr’un fel inteleg toate punctele astea de vedere pentru ca daca privim retrospectiv vom intelege de unde vine obligatia si presiunea atat de puternica asupra indivizilor de a munci si de a ignora cvasi-total propria persoana. Imprumutul facut acum doi ani pentru plasma din sufragerie e unul din motive. Poate e masina din fata blocului, poate telefonul din buzunar sau apartamentul nou in care abia s’a mutat. Ceea ce conteaza aici este ca indreptandu’se spre nevoile materiale care de multe ori nu sunt de o necesitate urgenta ci mai degraba pentru a’i conferi individului un lux ce nu si’l permite sau un statut social favorabil, partea personala, partea emotionala, partea spirituala este ignorata.

Incercand sa gasesc un raspuns, ma afund in prezumtii apocaliptice. Inteleg ca omul munceste pentru a castiga bani pentru a’si face viata mai buna, pentru a fi mai fericit, insa... in momentul in care merge la cumparaturi (sa devina fericit - pentru ca asa a fost invatat sa fie fericit) si trebuie sa achite sumele intalnite pe bonurile fiscale, ghici ce? Se intristeaza! Banii munciti ce se duc pe trei-patru bonuri fiscare si alte doua-trei facturi nu’ti pot aduce decat amaraciune.

Eu nu dau solutii daca te gandesti la asta...incerc doar sa trezesc pe cate unul care sper sa ma ajute la randul lui in alta situatie.

Intrebarea mea este inca valabila... Sper sa gasim raspunsul corect.

Cand nu mai este sau cand nu a fost vreodata?

               Asta e intrebarea ce ma framant in ceea ce priveste sufletul meu curat. Este interogatia mea asupra Dragostei sau a pretinsei trairi a acestui mod de vietuire!

                Vin momente in viata cand din nimic sau intamplator, Tata se apuca sa te mai zgaltaie. Sa te cerceteze. Sa te puna in fata Realitatii. Nu a ideii tale de realitate, supusa patimilor, neajunsurilor psihice sau sufletesti. In fata acestei Realitati te simti cel mai josnic, cel mai abject om. De ce? Pentru ca ceea ce traiesti, ceea ce gandeai ca e bine, ceea ce tu „simteai” ca e nevinovatie si sinceritate nu erau decat vorbe frumos slefuite ce n’au facut decat sa te transforme intr’o bruta. In acea creatura ce nu se bazeaza decat dupa legea celui mai puternic, aceea ce se hraneste din trairile si viata altuia. Cel ce nu simte nimic din ceea ce zice! Atunci, in mometele astea de cercetare ce e de facut? Sa te minti in continuare ca a fost doar o greseala? Ca defapt esti bun? Ca defapt Divinitatea te accepta oricum? Ca esti om si gresesti? Ca esti liber si poti face orice? Ca nu ai facut rau intentionat si ca e vorba doar de victime colaterale? Zilele astea am fost haituit de idea ca nimic in viata nu facem fara intentie... Avem tot ce ne trebuie pentru a realiza daca e cazul sau nu sa actionam intr’un fel. Avem capacitate atat intelectuala cat si spirituala sa cernem ideile ce pot rani, ce pot distruge un suflet. Da, avem libertatea de a face orice atat timp cat nu ranim pe cineva! Iar acel cineva poate fie insasi Fiinta ta! Chiar daca de cele mai multe ori protejam persoana proprie in detrimentul alteia...

                Ajuns in punctul cercetarii ce parca te sfarseste nu ramane decat sa cazi in genunchi! Da, acolo e cel mai potrivit loc pentru a te cerceta! Este locul potrivit unei stari de liniste, poate chiar a strigatelor de durere sau de bucurie, a plansului sau a rasului. Nimic fara El! E cat se poate de adevarat! Si da, doar prin El realitatea este cea potrivita, ba pot spune cea corecta! Pana azi nu vedeam lucruri corecte sau gresite... spun in momentul asta ca muuulte lucruri ni se par potrivite insa nu’s deloc corecte. Nu toate lucrurile pot aduce Adevarul. Idei viciate, obiceiuri gresite, vorbe aruncate fara noima sau suflet, trairi mincinoase toate asta nu merg spre Adevar! Doar din El poate veni Adevarul. Iar El se poate intalni cel mai usor plangand stand pe genunchi!

                Pot fi lacrimi de bucurie pentru alinarea ce o ofera, a ajutorului oferit, a luminarii oferite, a salvarii in primul rand! Sau pot fi lacrimi de tristete, de amaraciune fata de ceea ce ai pretins ca esti si a ceea ce se intalneste in actiunile tale, in vorbele tale, in gandurile tale. Doare, stiu. Dar purifica! Cel mai placut moment este atunci cand dupa minute petrecute cu El simti pacea ce vine peste sufletul eliberat. Simti cum imbratisarea ar fi reala. Parca devii altcineva, mai usor, mai plin de avant.

                In liniste cu Tine Lumina vine peste mine!  

                Acum vine intrebarea cea mai grea! Ce o sa fie dupa ce te ridici de acolo de langa El? Ce vei face? Cine vei fii? Cine te va conduce? Ceea ce vei zice, va fii la fel cu ceea ce simti, spui si traiesti? Daca nu se va intampla asa e cazul pentru o noua experineta ca cea de mai sus. Chiar nu cred ca mai este cazul, sincer! Lumina, intelepciunea si dragostea Lui au venit peste tine.

Cel mai greu acum e cum vei repara greselile facute. Simt insa ca nu e cazul sa fac nimic special. Le va pregati El pe toate la momentul potrivit. Pentru inceput poti trimite binecuvantarile tale sincere catre cei ce au suferit in urma greselilor tale. Vor atinge tinta, am simtit’o!

Pentru voi, fetelor!

                Zilele astea am asistat la un intreg film de comedie cu un puternic iz erotic... Comedie deoarece m’a distrat enorm insa in acelasi timp m’a oripilat sexualtitatea afisata. Am fost obligat sa vad cateva profiluri de „feisbuc” a unor fete (mai mult fetite, uitandu’ma la varsta) ce aveau postate niste poze demne de o galerie erotica in toata regula...

                Si de aici incepem!

                Ma adresez voua fetelor! Voua ce aveti poze jumatate goale pe internet si la descriere un citat din Gandi, Cioran, Eliade sau vre’un aforism chinez vechi de la inceputurile primordiale ale omului vorbitor... Ma dresez voua fetelor ce va plangeti ca barbatii sunt niste porci. Ma adresez acelor fete ce se plang de superficialitatea noastra, a barbatilor. Ma dresez lor, acelor fete ce pretind libertate de exprimare si gandire.

                M’a distrat teribil o poza in care o domnisoara ce nu avea etatea majoratului statea tolanita pe un pat intr’o vestimentatie sumara iar la descriere avea citatul „I won't hesitate no more, no more It cannot wait, I'm yours”. Si aveti pretentia sa fiti iubite? Hahaha! La 15-16 ani sa aveti atitudinea de acest fel iar mai tarziu asteptati sa fiti respectate? Afisati o imagine superficiala si va doriti maximum de respect, sinceritate, afectiune. Hah. Asta da tupeu! Am asistat la o discutie a unei fete ce sustinea atitudinea fetelor de genul asta prin afirmatia : „Frate, daca are ce sa arate, sa arate si voi barbatii sa fiti mandrii”. Asta da explicatie! Este ca si cum un om ar trebui sa fie mandru de o casa frumos construita, frumos finisata, cu luminile aprinse dar ce nimeni nu o locuieste. Care e scopul ei pana la urma?

 Asteptati respect si dragoste iar voi oferiti un aspect placut si zero idei. Si vine intrebarea, unde e reciprocitatea frate?

                Apoi in momentul in care dati exact de genul de baieti carora va adresati prin pozele si imaginea voastra, de acei superficiali cocalari cu gulerul tricoului polo ridicat, va frustrati! Toti barbatii sunt niste porci, spuneti! Pai stai ma fata, nu asta ai cautat? Te asteptai la vreun Eminescu? Te asteptai ca Fat-Frumos/destept sa te agate pe „feisbuc”? Are lucruri mai bune de facut! Cersiti atentie prin ceea ce ati devenit! Si o primiti, dar de la oamenii ce sunt dispusi sa v’o ofere in schimbul corpului vostru, a imaginii voastre. Evident ca vine momentul in care plictisul apare iar sexul nu mai e decat ceva mecanic. Vine momentul in care o alta, poate cu sani mai mari, cu buze mai carnoase sau cu poze facute mai clar in Photoshop sa va ia locul si va treziti triste si abandonate! De ce? Normal, din cauza superficialilor de baieti! Hahaha. Va ia locul deoarece genul ala de barbat dintr’un motiv asemanator a lasat’o pe cea dinaintea ta, incepand o relatie frumoasa si sincera cu tine...

                Spuneti ca toti barbatii sunt niste porci deoarece i’ati cautat. Deoarece baiatul ala de treaba de langa tine, ce nu’si tine camasa desfacuta la primi trei-patru nasturi te’a invitat acum cateva luni la o cafea, dar l’ati refuzat. Pai ce tu iesi cu oricine?! Apoi vine un alt tip de treaba ce iti da flori dar iti spui, ca florile s’au demodat si plus de asta e prea fraier si de moda veche ;). Si ajungi sa te vezi cu un oarecare ce are o atitudine de macho asa, da mult din gura si putin ii merge mintea. Dar iti place! Arata bine, e dragut si are si masina tare... Si te astepti sa te iubeasca ma? Tare! Da’ lasa ca e bine ca vine momentul cand vei afla ca te insala sau cand te vei simti singura deoarece el nu mai se simte atras de tine. Si atunci te vezi cu prietenele tale si spui : „Fata, nu mai suport, asta ma insala!”, iar prietena ta la fel de inteligenta ca si tine iti spune : „Lasa fata, da’l incolo ca oricum nu te merita”... si te desparti de el si apoi surpriza, se combina ea cu el! Ceva frumos...

Ceea ce oferiti aia veti primi! Sa va intre bine in cap. N’ati citit in viata voastra decat subtitrarea filmelor alea proaste ce va invata independenta si feminism exagerat! Dar e bine fata ca ai invatat tu de acolo replica aia tare sa il dai pe spate pe fraieru’ ala sarantoc ce vrea o relatie sincera cu tine si ce a vazut in tine dincolo de formele tale afisate ostentativ.

Va plangeti ca nu vi se acorda libertate. Dar vine intrebarea cata libertate oferiti? Ce ma amuza tare e o replica deja celebra... „Nu ma mai iubesti!”. Barbatul nedumerit intreaba de ce iar voi ii raspundeti ca va neglijaza ca pleaca cu baietii o data pe saptamana la bere sau in weekend intr’o excursie cu bicicletele... Logic nu ar fi ca el sa spuna : „De fapt tu nu ma iubesti, pentru ca daca ai face’o ai intelege ca mai am nevoie si eu de timpul meu cu prietenii”?

Voua ce aveti pretentii de mari doamne si nici daca vi se da doua cuvinte si o ata nu stiti sa le legati, va spun ca tacerea e de aur! Da, da. Ganditi’va ca barbatul de langa voi va sfatuieste sa vorbiti mai putin tocmai pentru ca va iubeste, pentru ca ii pasa ca va faceti de ras... N’aveti idei, n’aveti pareri proprii (ci doar invatate din serialele despre care am mai vorbit)  dar trancaniti si aveti pretentii de a fi ascultate...

Sunt si alte lucruri de adaugat dar stiindu’va atat de mandre si fudule ma opresc aici incercand sa va stopez chinul.

Fiti cum vreti dar nu va mai plangeti!

Vreau sa respir!

                Acum e acum. Toti si toate departe de tine. Ramas tu cu tine insuti. Ce e de facut acum? Singuratatea, spuneam candva ca te ajuta sa taci si sa lasi Divinitatea sa vorbeasca. Heh...Hai s’o vad si pe asta. Teoria e foarte frumoasa insa hai sa vedem acum cata liniste poti suporta in prezenta Lui. E cumplita linistea. E apasatoare. Dar parca si vindecatoare... Parca te scapa de mandrie. Parca te impinge, te forteaza sa’ti recunosti limita. Sa’ti recunosti latura umana. Sa cobori dintre semi-zei. Nu merita singuratatea asta, zici? Hah! Spun ca e atat de binevenita incat fiecare particica din mine se bucura de ea. De Ceea ce meritam de mult sa primesc si sa savurez...

                Vreau sa respir in liniste! Sa respir singur! Sa zbor! Sa fiu doar eu cu El, cu acel El ce e in mine... Acela ce ma impinge in fiecare zi sa zambesc si sa nu fac rau cu intentie. Acela ce ma face sa iert rautatile altora sau cel putin sa nu le pun la suflet, stiind de unde vin...

                Trag atat de adanc aer in piept incat oxigenul se transforma intr’un drog ciudat facandu’ma sa uit de tot. Sa uit de panici, de paranoia, de stres, de haos, de nume, de zgomot, de planuri, de agitaii, de scuze sau cine stie ce calcule. Oh, ce bine e! Sunt atat de liber! Trebuia doar sa respir... si eu imi faceam atatea calcule. Atatea informatii acumulate, atatea intrebari, atatea raspunsuri... toate de prisos. Totul era atat de simplu. Trebuia doar sa respir!

                Nimic nu se compara cu momentele astea. Da! E bine. E liniste. Chiar daca pentru altcineva linistea asta ar fii infioratoare pentru mine e ceea ce imi trebuie. Sunt doar Eu! Eu, acela ce nu simte timpul. Eu, cel ce nu calculeaza frazele. Ce trece peste toate din inertie sau din dorinta de a trai si nimic mai mult. Sunt Eu, acela umplut de linistea Lui… ce lasa lotusul pacii, dragostei si luminii sa infloreasca sublim in Fiinta sa.

Respir, tac si e bine!   

Munca in exces... pacatul capital

                Daca ar exista o ordine a pacatelor, cu siguranta munca in exces ar fi pe primul loc. Cand sufletul impreuna cu trupul tanjeste dupa bucuria meditatiei in natura, mintea ne impinge spre munca. Spre afundarea in munca ce trebuie depusa pentru a avea. Pentru a detine. Pentru a fi cineva... Hehehe. De cand hainele, bunurile sau orice altceva releva caracterul?  Sunt momente in care ma uit inapoi si realizez lipsa oricarei amintiri pe o perioada de zile intregi. Fara amintiri o veriga din existenta noastra dispare si odata cu ea intregul lant devine subred.

Amintirile si in primul rand experientele ne transforma. Ne slefuiesc. Avantajaza procesul de imbunatarile a calitatii materialului. Deci in lipsa lor Ceea ce ar trebui sa fim este amanat, sufera intarzieri ce pot crea numeroase neplaceri individului. Este ca si cum un copil va fi tinut pana la varsta de 10 ani intr-un mediu inchis oricarei influente exterioare, iar apoi i se cer procese de gandire logica sau de actiune cu care nu s’a intalnit niciodata. Este evidenta incapacitatea de reusita sau cel putin se va evidentia foarte repede dificultatea rezolvarii acestora. Practic apare in discutie „handicapul” celui ce se afunda in munca. Handicapul muncii in exces se traduce prin atrofierea simturilor atat spirituale cat si intelectuale, ajungandu’se la un moment dat la o paralizie spirituala (in primul rand).

Suntem asteptati de atatea bucurii senzoriale cat si metafizice iar noi ne afundam in cursa asta de prisos a acumularii materiale. Exista o alta cauza a muncii in exces si anume lipsa vietii, lipsa bucuriei vietii (era sa fac gafa de a scrie lipsa vietii sociale). Viata cere si isi doreste sa fie traita. Sa fie plina de actiune, de bucurie, de experiente, de trairi. Da, cred ca Viata vrea sa admire in fiecare zi curucubeul de experiente si trairi. Dar ajunsi intr’un stadiu de nepasare, de vlaguire psihica si spirituala nu mai cautam sa traim ci stam si doar ne asteptam inevitabila moarte. Unii ceva mai curajosi spera, dar nu actioneaza in vre’un fel, ca pana in momentul sucombarii sa traiasca un pic din cate ceva...

Afundati in munca gasim totul inutil sau gasind totul inutil ne afundam in munca?

Regele Mihai si domnul profesorul

Din cauza concediului meu prelungit am intarziat acest raspuns ce’l consider necesar in solutionarea unei discutii mai vechi alaturi. Discutia de atunci destul de aprinsa ma amuza teribil acum avand un spectru ceva mai larg asupra acestei chestiuni.

            In scurt rezumat schimbul de pareri a constat in divergentele starnite asupra tradarii nationale a regelui Mihai prin actul de abdicare.

            Am sustinut si sustin in continuare ca actul de abdicare este unul de tradare, de abandonare si lasitate a unui om ce impreuna cu tatal sau au lasat o pata pe blazonul Casei Regale a Romaniei. Chiar tatal sau, regele Carol II condamna sau cel putin este neplacut surprins de actiunea lui Mihai : „Ma sufoca ideea ca fiul meu, ca suveran, sa poata sa-si puie iscalitura sub un document astfel redactat. Toti luptam pentru a arata lumei ca forma democratica nu numai ca este compatibila cu Monarhia, dar ca si asta este, de fapt, mai garantata sub un suveran, decat sub un presedinte, care-i, totdeauna, un om de partid si iata ca, acuma, Mihaita declara, sub iscalitura, contrariul si, in acelasi timp, autentifica actul de nastere a Republicii, forma de stat care nu poate permite Romaniei de a trai.”  Fragmentul face parte din volumul al cincilea de insemnari zilnice ale lui Carol al II-lea, “Intre datorie si pasiune”, aparut la Editura Curtea Veche in 2001.

Din dorinta de a mai lumina un pic situatia creata atunci, amintesc o explicatie cel putin puerila asupra nevinovatiei lui Mihai : „Si Napoleon a abdicat si daca si Napoleon a fost tampit...”. Aici merita punctate cateva aspecte si anume:

1. Nu putem neglija contextul social, politic al perioadei respective.                                           

 2. A fost omisa in discutia de atunci tentativa de sinucidere a imparatului...

1.      Chiar si in lipsa punctului 2, Napoleon ca si regele Mihai a fost om, deci supus viciilor, pasiunilor de tot felul. Deci transformand un bun militar, un bun om politic intr’un semi-zeu este o greseala imensa. Incercand prin evidentierea calitatilor personale a unui individ sa acoperim un caracter murdar sau o fapta pasagera ce nu’i face cinste nu facem decat sa creem premizele inutile a unor sofisme ce nu incurajaza intelegerea adevarului sau macar a drumului ce trebuie urmat spre el. E ca si cum am spune ca J.J. Rousseau a fost un extraordinar om privind doar prin prisma operei sale si omitand ca a lasat in grija orfelinatelor 5 copii...  

Chiar istoria arata ca mai devreme mai mai tarziu majoritatea indivizilor au avut pretul lor de orice natura. Ca a fost vorba de o femeie sau de un barbat, ca au fost la mijloc sentimente pure sau dintre cele mai josnice sau pur si simplu dorinta de inavutire si propasire sau pretul vietii, majoritatea a renuntat la integritate macar pentru cateva momente.

Revenind la Mihai, ma amuza explicatia semnarii actului de abdicare. Va prezint mai jos urmatorul fragment dintr-un interviu acordat postului Realitatea TV. "M-am gândit că vor sa vorbească despre logodna mea cu prinţesa Anna. În schimb, cei doi mi-au prezentat proiectul unui manifest privind abdicarea şi m-au rugat să-l semnez în 30 de minute. Le-am spus: „Nu se procedează aşa. Poporul trebuie să-şi exprime voinţa”. Mi-au răspuns: „Nu avem timp pentru aşa ceva”".

Potrivit Regelui, Groza şi Gheorghiu Dej nu i-au lăsat nicio alegere, ameninţând să îi execute pe studenţii arestaţi anterior în timpul unei demonstraţii anticomuniste.

"Am privit pe fereastră şi am văzut cum paza palatului fusese înlocuita cu militari din diviziile loiale comuniştilor şi îmbrăcaţi în uniforme sovietice. Asupra clădirii era îndreptată artileria. Nu am vrut să mă agăţ de putere cu preţul unor vieţi nevinovate şi am semnat manifestul. După ce mi-am depus semnătura, Groza s-a lovit peste buzunar, unde era un pistol şi mi-a zâmbit grosolan. „Nu mi-aş fi dorit o repetare a sorţii lui Antonescu”, a povestit Regele

Sursa : http://www.realitatea.net/regele-mihai-groza-si-gheorghiu-dej-nu-i-au-dat-de-ales-au-amenintat-ca-ucid-studentii_846859.html

Alte doua aspecte se evidentiaza din acest fragment. Lasitatea tanarului rege (semand sub amenintarea pistolului, nedorind sa aiba soarta maresalului Antonescu) si explicatia puerila a salvarii vietilor studentilor arestati. Atat in perioada monarhiei cat si in timpul comunismului detinutii politici au primit un tratament deloc prietenos. Stiind ce se petrece in sistemul de detentie din Romania, Mihai pretinde ca prin abdicarea lui vietile acelor studenti erau salvate? Studentii nu au fost eliberati, ba mai mult inca cateva sute de mii de detinuti politici au umplut puscariile comuniste... Unde e fapta cu adevarat salvatoare?

Nu mai aducem in discutie si faptul ca au existat negocieri si asupra bunurilor cu care urma sa plece familia regala in exil. Aici exista discutii ca doar regele Carol al II lea a parasit tara incarcat cu multe lucruri de valoare insa BBC in 2005 ofera cateva detalii privind bunurile cu care a parasit tara, regele Mihai si anume suma de 500.000 de franci elvetieni. Aici nu calculam si cele 4 automobile despre care insusi regele a recunoscut ca le’a luat si nici nu intram mai adanc in memoriile scise ale lui Hrusciov -  Memoirs of Nikita Khrushchev: Statesman, 1953-1964, editura Pennsylvania State University Press, 2007.

Conchizand, am prezentat cred eu suficiente motive sa sustin lipsa de loialitate fata de tara mama si integritate fata de rolul ce’l detinea regele Mihai I in momentul abdicarii.

Imi place, place, place, place, place!

                Aveam de mult articolul asta si chiar daca lucrurile nu mai sunt la fel de imaculate in perceptia mea, am ales sa’l postez gandindu’ma ca e cel mai bun mod de a face introspectia necesara alungarii reveriei. Cand spun reverie ma refer la cosmarul mintii ce impiedica inima sa rada...

                Imi place dimineata fie ea si ploioasa. Incep un nou drum in scoala experientelor (frumoase sau urate este relativ pentru ca tine de perceptia fiecaruia).

                Imi place sa spun „Buna dimineata, Tata”. N’a plecat nicaieri, nu ne reinatlnim acum insa e momentul in care am devenit constient pentru a „n”a oara...

                Imi place sa vad iarba.

   Imi place verdele naturii.

                Imi plac porumbeii si vrabiile din cartier.

                Imi place soarele, luna, vantul caldut ce’l simt dimineata cand ies pe usa spre job.

                Imi place un copil zambind. Nici unul trist nu ma deranjaza, ba din potriva deoarece sunt cel mai usor de multumit.

                Imi place familia mea.

                Imi plac albinele, fluturii, brazii, cocosii cantand dimineata, baltocile de dupa ploaie si norii albi din zilele de vara.

                Imi place zapada si nisipul.

                Imi place o bere rece intr’o zi caniculara sau o inghetata cu fistic si vanilie.

                Imi place o carte buna.

                Imi place muntele si marea, delta si campia.

                Imi plac merele si pepenii, strugurii si alunele.

                Imi place un zambet al unei persoane necunoscute.

                Imi place o minge de fotbal sau una de ping pong, o racheta de tenis sau un tac.

                Imi plac bambusii.

                Imi place un drum de tara.

                Imi place graul in iulie si ciresele din mai.

                Imi place rasaritul la mare si apusul la munte. Imi place apusul chiar si la Bucuresti!

                Imi place branza si laptele, fasolea verde si salata de vinete.

                Imi place  mierea ca indulcitor si antibiotic.

                Imi place o discutie interesanta. Imi plac oamenii ce stiu s’o poarte.

   Imi place coloritul variat si negrul carbunelui.

   Imi plac veveritele si hamsterii.

                Imi place compotul de corcodusi sau socata.

                Imi place in salina si pe platou la 2000.

                Imi place castanul si in acelasi timp stejarul, rapita si floarea soarelui.

                Imi place apa, lumina si noaptea.

                Imi plac pietrele de pe albia raului.

                Imi plac frunzele cazute toamna si mugurii primaverii, verdele un pic sters din vara si albul iernii.

Imi place papurisul si trestia.   

Imi place fumul ce iese pe horn.

Imi plac aburii de dupa o baie fierbinte.

             Imi place ploaia.

             Imi place de Tine, de fapt.

Acest post este de fapt un mod mai diferit de a spune ca imi place de Tata. Imi place tot deoarece in toate vad o particica din Tine.

Te privesc si zambesc pentru ca’mi placi!   

Fapte sau intentii

                „Voi aduce creatorului fiintei mele, daca nu prisosul faptelor bune pe care nu am fost lasat sa le fac, macar tributul bunelor mele intentii al unor sentimente sanatoase, dar private de eficacitate si al unei rabdari ce a rezistat la greaua incercare a dispretului oamenilor” , Jean-Jacuqes Rousseau – „Visarile unui hoinar singuratic”.

                Am inceput cu aceste fragment deoarece idea acesta ma intriga de cateva zile. Am analizat’o, am intors’o pe toate partile (atat cat m’am priceput) si am ajuns la concluzia ca m’ar multumi mai mult intentia unui prieten decat fapta sa. De fapt daca analizez un pic ma bucura mai mult faptul ca s’a gandit la a actiona decat obiectul sau serviciul oferit... Intre proverbele : „Drumul spre iad este pavat cu intentii bune” si „Intentia conteaza”, il prefer pe cel de’al doilea. Ma gandeam la un alt exemplu... Tencuiala picata din pervazul unei case vechi te va rani cu siguranta, insa o piatra mult mai mica te va durea mai tare daca este aruncata de cineva, iar daca este si cineva drag, atunci te va durea inzecit mai tare. Cred ca intentia face mai mult decat fapta in sine...

                Fapta poate veni din minte... Iar noi oamenii nu avem prea multe ganduri bune. In schimb intentia vine chiar din Fiinta noastra, din particica de Lumina din care suntem plamaditi. Cred ca acelasi lucru se va intampla si in Ziua Z cand noi insine vom sta in fata panzei pe care va rula pelicula filmului „Viata ta”. Ce e interesant, cred ca acolo se va derula un film mut in care vor cantari intentiile in detrimentul vorbelor sau faptelor noastre. Nu toti ne pricepem sa aranjam cuvintele cu grija sau sa transformam un moment nepotrivit in unul propice faptelor bune. Poate alegem sa nu facem nimic dintr’o intentie buna chiar daca in mometul respectiv o actiune intr’un anumit sens era mai potrivita. Si atunci vine intrebarea: Am gresit neactionand? Eu spun ca nu. Spun ca Fiinta in coroborare cu mintea a luat decizia potrivita. Potrivita pentru Ceea Ce Esti.

                De aceea renunt sa mai judec o fapta fara sa’i inteleg intentia, motivatia si nu in ultimul rand sa cercetez background’ul celui ce a facut’o. Renunt sa ma mai entuziesme o fapta frumoasa indreptata spre mine ce vine doar din minte si nu dintr’o intentie curata. Refuz bucuria unui dar scump si frumos facut din obligatie dar ma bucura unul mai ieftin (oricum nu stim sa facem diferenta intre pret si valoare) dar oferit cu bucuria de a oferi fara niciun alt motiv. 

Ba chiar, prefer o greseala in fapta dintr’o intentie corecta...

Cerere scrisa pentru recuperarea propriei vieti...

                Voi adresa acesta cerere tuturor ce traiesc aceleasi sentimente ca autorul acestor randuri. Cei ce se recunosc in randurile de mai jos nu as vrea sa se simta jigniti, deranjati sau in vreun fel lezati, deoarece aceste randuri sunt o parte din mine...din ceea ce ma sfarseste in fiecare zi cate putin.

                Am uitat de ceva timp sa traiesc, sa zambesc, sa ma plimb, sa ies din cusca imaginara ce mi-am construit-o singur. Dau vina pe terte persoane pentru nefericirea mea! Dau vina pe societate, pe locul de munca, pe familie, pe prieteni, pe guvernanti, insa niciodata pe propria-mi letargie spirituala. Imi vine in minte un aforism dintr-o povestire interesanta : „Asculti exact ceea ce doresti sa asculti si vezi tot ceea ce doresti sa vezi”. Ma stranguleaza pana la cangrenare idea asta. Vad oameni si ma vad cum alegem sa privim lucrurile urate ale vietii preferand sa supravietuim, nicidecum sa traim. „Nu e de vina nimeni pentru ceea ce esti tu acum”, imi spun imbarbatandu-ma. Chiar daca la o analiza mai in detaliu ajung sa vad nedreptatile lumii... Televiziune ce indobitoceste, religie ce indoctrineaza cu frici de tot felul, loc de munca ce te tine intr-un scaun pentru 6,7,8 ore (in unele cazuri si mai multe ore sau scaunul se inlocuieste cu pozitia erecta), soferi agitati in trafic, nedreptati diverse intre indivizi ce pretind a fi homo homo sapiens si exemplele pot continua. In randurile de mai sus am prezentat exact ceea ce am vrut sa vad... Nu-i o panorama incantatoare. Dar asta am ales eu sa vad intr-un moment al nesfarsitului sir de experiente. Puteam vedea in schimb zambetul nepotilor mei sau bucuria unui joc de baschet impreuna cu tata, fratele meu si iubita mea. Puteam alege bucuria sarutului de dimineata a persoanei iubite sau chiar mana stransa cu multa caldura de un prieten drag. Ma putea face sa simt bucurie salariul cu care am facut plinul si am putut da o fuga in inima naturii pentru a scapa de aglomeratie si caldura. Ma puteam bucura de faptul ca religie iti ofera cel mai bun exemplu al Dragostei si exemplele nu se opresc aici...

                Fac o cerere scrisa adresata in primul rand mie pentru a-mi recupera propria viata! Eu sunt principalul vinovat pentru nelinistea mea, pentru amaraciunea mea. Da, este in principal vina ta pentru ceea ce esti acum, pentru ceea ce simti si traiesti acum. Sunt diverse alte nedreptati ce se intampla in viata si-ti voi da dreptate cand te vei revolta. Aseara insa inainte de a adormi ma tot vizita gandul ca omul are un avantaj grozav dar si un handicap prin uitare... Da, avem avantajul uitarii pentru a putea trece peste, insa la fel de repede uitam diverse lucruri nepotrivite ce le-am facut altora sau chiar noua insine. Iar cand vine momentul scadentei(de orice natura) ne revoltam si nici macar nu ne intrebam de ce traim acel moment nefericit...

                Cererea mea scrisa se adreseaza si acelora ce nu ma lasa sa savurez marile bucurii ale existentei. Vreau indiferenta daca dragoste nu sunteti in stare sa oferiti! Vreau sa fiu lasat in pace sa zambesc sa fiu exact asa cum vreau Eu sa fiu! (si stati linistiti ca nu va voi invada spatiul personal in niciun mod – doar e destul loc sub soare pentru toti) Vreau sa va dati jos ochelarii de cal ce va obliga sa vedeti intr-o singura directie! Nu am nevoie de predici plictisitoare, nici de priviri rautacioase sau cuvinte ce s-ar putea sa raneasca. Va cer asta nu pentru ca m-ar afecta foarte tare pentru ca in decursul unui sfert de secol am reusit sa deprind o imunitate dubioasa la „venin”, dar mai sunt momente cand uit Cine Sunt cu adevarat si toate rezidurile astea imi otravesc sufletul.

 Sunt exact cum Ceea Ce Sunt vrea sa fie!                                                    

                                                                                                                                          Semnatura,

                                                                                                                                              

Dragoste sau frica.

                In ultimul timp am fost preocupat de gandul acesta. Am tot gandit asupra ambelor aspecte si imi tot veneau in minte idei pro si contra asuprea Dragostei, niciodata insa asupra fricii.

             In mintea mea frica este marele inamic al evolutiei, al bucuriei, al pacii, al Lui. In frica devii dependent. Dependent de alte persoane, de terte idei, de diverse obiecte. Imi aduc aminte noptile cand dormeam cu lumina aprinsa sau TV’ul pornit din cauza fricii de intuneric. Intre timp TV’ul n’a mai avut loc in camera iar kilowatul-ora s’a scumpit enorm sa mai merite consumul inutil. In serile alea eram dependent de obiectele alea...eram sclavul lor. Nu imi puteam imagina o secunda fara ele! Agitatia produsa in frica imi intuneca mintea. Imi doream o secunda de limpezime, de liniste in ceea ce privea intunericul, dar nu o aveam...

                Concluzia asupra fricii este clara; nu te poate impinge spre Cer. Te va tine legat de material...de ceea ce vezi, dar niciodata de ce simti sau Ceea Ce Esti cu adevarat!   

                Asupra Dragostei...apare incercitudinea. Tot felul de intrebari ma contrariaza si ma imping spre meditatie. Simtim cu totii ca Dragostea e ceea ce te impinge spre Cer, dar cu toate astea ajung la concluzia ca e asa de dificil sa stai in ea. De ce? De ce e asa greu sa ai Dragoste, sa fii Tu insuti/insati? Ajung printr-un rationament simplu la un raspuns; frica impinge omul departe de Dragoste. Diversitatea de temeri intalnite in jumatatea de secol petrecuta pe pamantul asta, ma amuza, ma sperie, ma fascineaza, ma intriga. Prea multe spaime imaginare! Prea multe temeri impuse de altii...aceia ce trebuie sa te tina departe de EL si de drumul Tau spre Cer. Cred ca e folositoare Dragostea! Da, chiar ajuta enorm fiind principalul motor al Fiintei noastre, insa ajungi la o rascruce in momentul in care simti ca esti exploatat in diverse moduri tocmai din cauza bunatatii tale. Mai exact aduc in discutie o expresie ce umbla tot mai des printre noi : „daca esti bun, lumea te ia de prost”. Eh, ce e de facut aici? Am incercat sa modific un pic idea Dragostei; de a fi bun dar nu luat de prost. Surpriza insa, nu mai este Dragoste! Daca Dragostea este exact asa cum Isus a prezentat’o, modul in care eu am pus problema nu este unul chiar complet. Si vine intrebarea inevitabila „Cum traim in Dragoste?”. Un raspuns ar fi ca doar in Dragostea pura prezentata de Christ exista adevarata traire. Traire, nicidecum existenta... Cum ajungem la ea? Hah, buna intrebare... Antrenament, spun. Nu stiu daca asa este. Nu stiu daca am dreptate, dar stiu ca orice experienta traita constient, te apropie tot mai mult de EL si de dragostea Lui.

                Oricum vom ajunge acolo, pentru a fi siguri ca am ajuns sa ne intrebam daca frica a disparut din vocabularul nostru... pentru ca: "In dragoste nu este frica; ci dragostea desavarsita izgoneste frica; pentru ca frica are cu ea pedeapsa; si cine se teme, n-a ajuns desavarsit in dragoste."  1Ioan 4;18

                                                                                                                      Pace, Dragoste, Lumina!

Cu un pas mai aproape de Inceput

 ….durerea si intunericul sunt adanci , framantarea e prezenta si nelinistea apare din orice…. Este problema ta iti repeti , totul depinde de tine, dar cum sa te linistesti? Cum sa faci sa-ti gasesc linistea, sa gasesti bucuria?

         Cica fericirea apare exact cand nu o cauti, cand te opresti in a cauta fericirea atunci apare ea. Bucuria apare cand traiesti ACUM, cand iti scoti din minte  Trecutul si Viitorul, pentru  ca nestiindu-le nu ai cum sa fii nefericit, totul depinde de tine, cum iti tii in frau mintea. Fericirea nu e in exterior, nu e in placeri, nu e in excursii, in concedii, intr-un partener care te alinta sau iti face toate poftele, in  casa de la tara , intr-un copil, fericirea e in interior, acolo curge. Deci nu mai cauta fericirea, da-te batut, vine ea singura .

         Sa nu-ti fie frica sa ramai cu tine singur , sa nu-ti fie frica sa te infrunti, sa te privesti in ochi, sa-ti vezi neputinta, sa-ti vezi slabiciunea si dependenta de exterior, ca doar asa o sa poti sa constientizezi, o sa spui : da asta sunt! Nu te amagi , nu fugi de tine, ci stai cu tine de vorba si fi sincer cu tine , plangi cu tine, descarca-te dar priveste spre Inalt si spune ca e momentul sa mai urci o treapta.

          Daca te-ai privi din Inaltul Universului ai vedea asta cu alti ochi, ai vedea ca faci o furtuna intr-un pahar cu apa, ai vedea ca aceleasi probleme  in situatii diferite au importantele pe care hotarasti tu sa le dai ,acum simti ca nu mai poti sa faci  nici un pas , si in alt moment nici nu-l bagi in seama. Ideea e sa nu te opresti asupra lor, sa nu le judeci, deoarece durerea apare cand judeci , si astfel  le dai putere asupra ta, trebuie doar sa renunti a te gandi la ele, sa nu mai judeci si durerea dispare…

          Ocupa-ti mintea cu ceva, si cauta in interiorul tau, oricat vei cauta in exterior nu vei gasi , Lumina pura si fericirea  se afla in tine, cheia e la tine. Pregateste-te sa  sarbatoresti impreuna cu Intregul Univers noua treapta pe care o vei  urca. O treapta spre evolulutie, spre liniste, spre iubire, spre Dumnezeu.

M-am imprietenit  cu vantul si  alerg cu el spre cer…hai si tu!

Cu bucurie ma uit la tine!

Remarc anul acesta cu mirare cat de frumosi sunt mugurii copacilor, ooo si cat de minunati sunt copacii cu flori, poate pentru ca este o primavara asteptata, dar nu , e o renastere a mea spirituala, exact cum renaste natura primavara asa am renascut si eu si vad acest viu anotimp ca pentru prima data. Am auzit ca  firul de iarba face un zgomot minunat cand creste, cica trebuie pandit noaptea si il auzi cum creste, nu e oare asta o minune? Abia astept sa-l aud , sa cant cu el, sa-l aplaud  si sa ma bucur de inaltimea lui.

E o adevarata sarbatoare natura in anotimpul primavara… este o indelunga agitatie, ca si cum se pregatesc oamenii de o nunta , sau de o petrecere, fiecare face cate ceva, invitatii, mancare, eveniment artistic, tinute sic,aranjamente…este o nebunie..asa este si draga mea primavara !

O agitatie galagioasa a naturii, cu mic cu mare fiecare isi face treaba lui foarte précis si nimeni nu leneveste sau isi uita indatoririle. Dau cinste Sfantului Soare ,el tine nuntasii  sub reflector si fugareste diminetile reci . In rest toti sunt minunati : copacii cu flori sunt decorul multicolor pe care orice pamantean si-ar dori sa-l materializeze la nunta lui, pasarelele, doamnele gaini si domnii cocosi canta imnul indragostitilor pe care pasesesc…………. indiferenti si fara sa observe minunata petrecere ce se da pentru ei , prea stresatiisi grabitii  oameni.

Dragul meu pamantean , fratele meu , sora mea cu drag te invit sa te bucuri de petrecerea la care esti invitat in aceaste zile  ,petrecere data de  Dumnezeu, din dragostea ce ti-o poarta!

Deschide ochii si ciuleste urechile , o sa fii uimit cate pasarele iti vorbesc si cati copaci iti fac cu mana!

Cu bucurie ma uit la tine Primavara!

Multe flori si un gradinar.

                Lasand la o parte stereotipiile religioase des intalnite in limbajul multora, imi tot vine in minte intrebarea : „Azi m-am lasat udat?”. In conditiile destul de vitrege in care ne continuam existenta nevoia unei ploi, fie ea si de scurta durata, este imensa si iminenta. Fiintele noastre au nevoie de invioratoarele picaturi de lumina si dragoste divina pentru a creste frumos si pentru a inflori precum pomii din ultimele zile. O situatie si mai interesanta este atunci cand ploaia nu vine iar Gradinarul Sfant cauta modalitati de a trece de maracinii ce au rescut in jurul tau. Maracinii grabei, ai lipsei de timp, ai nepasarii sau cei ai egoului. Maracini periculosi din doua puncte de vedere. Atat deoarece acestia se hranesc din nutrientii ce odata Gradinarul i-a pus la radacina ta dar si din cauza spinilor acestora ca inchid practic accesul oricui la tine!

                Dureros este procesul prin care treci in lipsa de apa. Arsita te face sa palesti, vlaga dispare iar moartea este la un singur pas. Mai dureros este ca avem de a face cu moarte Fiintei noastre... In loc sa te zbati pentru supravietuirea ce deja a devenit o incertitudine, poti alege sa lupti impotriva maracinilor si sa te lasi udat, sapat si ingrijit de Bunul Gradinar.

                Prin starea de meditatie, rugaciune sau momente linistite de dimineata Fiintele noastre se bucura de lumina, pace si dragoste precum  intreaga natura de roua. Este foarte placut sa incepi ziua constinet de Ceea Ce Esti si de prezenta Gradinarului ce abia asteapta sa te ingrijeasca. Ceea Ce Esti in momente ca astea se confunda cu El! Perfect ar fi sa nu se termine niciodata momentele alea in care Gradinarul te uda sau te ingrijeste...in care nu esti singur sau mai bine spus momente in care esti constinet ca nu esti singur. Nevoia constinetizarii este uriasa pentru buna ta dezvoltare. Interesant e ca in infinitatea a Ceea Ce Esti, apa binecuvantata nu va fi niciodata peste masura. Deci, sa curga! Ma deschid si las ca rauri de pace, dragoste si lumina din El sa curga peste si in Fiinta mea! E bine! E liniste...Se aud doar picaturile fine ce ma mangaie. Nimic nu se compara cu asta. Ceea Ce Sunt se simte revigorat si parca a inceput sa se bucure si de prezenta maracinilor ce oricum nu mai au puterea sa ma inghita. Niciodata nu au avut puterea asta da parca ma speriasem atat de tare incat ii hiperbolizasem. Dar e bine acum...ca are Gradinarul grija de toate. Procesul este complet acum iar zambetul reincepe sa apara. In sfarsit, de mult il asteptam!

Nu e vreun secret in acest proces... Trebuie doar sa te lasi udat.

Sclavul unor idei.

                Zicea odata profesorul Giurescu cam asa :”Domnule, fereste-te de intelectualul cu idei fixe deoarece poate fi cu mult mai periculos decat un oarecare cu acelasi fixuri”... M-am gandit ceva la ce a spus atunci apoi am uitat complet. Pana azi cand mintea mea a fost invadata de idea sclaviei mentale. Sclavie impusa sau pur si simplu autoimpusa. Cu o ultima suflare de cinism propriu ma distrez cand vad pe multi (inclusiv eu) cum zburda legati la ochi pe pajisti abundente de idei nefolositoare. Ce e mai rau, ca dor. Dor pentru ca te uiti in jur si idei nefolositoare pentru Ceea Ce Suntem ne obsedeaza. Ne subjuga. Ne amagim uneori spunand ca ne fac fericiti. Si atat. Vin momente in care Linistea se asterne peste tine si realizezi cat de grele sunt lanturile ideilor ce te tin departe de EL. Da, de EL...de Dumnezeul tau. 

                Idei de tot felul ne tin departe de Ceea Ce Suntem. Ne tin departe de lumina, de pace, de dragoste... Idea fricii e una dintre cele mai redutabile obstacole in Drumul catre Absolut. Am uitat cine suntem. Am uitat ce avem. Am uitat ca suntem parte din El si ca avem totul prin El. Si ne legam singuri lanturile grele ale ideilor de maini si de picioare fara sa realizam cat de liberi putem fi prin EL. Poti spune ca sofismele astea nu prind decat la oamenii saraci cu duhul, insa poti singur realiza nefericirea ta in lipsa Prezentei Lui... Nefericirea ce o simti atunci cand ideile ce nu-L includ se dovedesc falimentare.

                Ne ingropam existenta in molozul greu al ideii de a nu dezamagii pe ceilalti si uitam sa nu ne dezamagim pe noi insine... Ne purtam cu grija ca ceilalti sa ne aprobe, insa uitam sa traim in acordurile ce vin din Dragoste. Dragostea ce se confunda in Tatal nostru! Idei precum visurile pentru urmatorii 10 ani te tin departe de „acum”. Acum si aici sunt cele pe care le avem. Singurele. Sunt darurile Lui, iar noi ca niste copii rasfatati ignoram cadourile primite la aniversarea noastra si ne plangem ca nu suntem deja majori... Avem de invatat ca toate se invata in timp. Avem de invatat ca toate isi au vremea lor. Avem de invatat ca doar prin cunoastere putem deveni liberi.

Avem de invatat ca sclavii nu au cum sa fie liberi...

De ziua mea.

                Multi dintre cei cunoscuti sau mai putin cunoscuti din jurul tau iti acorda o atentie sporita. Insa este una fortata, lipsita de compasiune, iubire, afectiune... Ma amuza teribil. Lasand la o parte cei care chiar conteaza (si aici se regasesc foarte putini), ceilalti nu ti-au acordat atentie nici 5 min in cele 364 de zile ce s-au scurs de la ultima ta aniversare, iar acum iti trimit zambete, pupici, felicitari... De parca ai pleca undeva si s-ar simti vinovati ca nu au apucat sa-si ia la revedere de la tine.

Doua aspecte ma intriga legat de ziua de nastere...

1.       De ce trebuie sa existe daruri?

2.       Celelalte zile din an sunt mai putin importante in adunarea necesara formarii varstei sarbatorite?

De ce daruri exact in ziua aia? Nu crezi ca ai putea sa-i arati afectiunea si bucuria de a-l cunoaste, de a-l avea in familie in oricare alta zi din an? Da stiu, sunt un uracios care nu face altceva decat sa strice regulile si obiceiurile frumoase... Stiu. Dar imi permit in continuare sa ma intreb, cu ce e mai importanta ziua asta decat oricare alta? Ca si cum s-ar construi o casa si ultima caramida pusa ar reprezenta pentru constructori intreaga casa... De ce n-ar fi toate zilele la fel de importante? De ce nu ne bucuram de fiecare zi la fel cum o facem in ziua aniversarii noastre?

Amuzant e ca in ziua aia ti se cam fac si concesii... Toti sunt mai buni cu tine, toti iti iarta micile gafe, toti te accepta asa cum esti! Pai stati mai fratilor ca ziua mea e in fiecare zi atunci! Asa ca purtati-va ca atare! 

Idea preliminara este ca oricat am incerca sa ne scuzam, avem automatizmul entuziasmului fortat in ziua aniversarii noastre sau a altora, nerealizand cat rau ne face lipsa constinetizarii zilnice a binecuvantarii de a exista noi ca si persoane cat si ceilalti din jurul noastru!

La multi ani! (chiar daca nu e ziua ta in urmatoarele 364 de zile)

Divertisment cinic

                Moartea. Fugiti de moarte, va speriati de ea, va luptati sa ramaneti in viata... dar surpriza! Moartea este singurul lucru cert din viata oricui. Cu siguranta va veni candva! Nu discutati despre moartea voastra. O acceptati cand vine vorba de a altui individ, insa cand se pune in discutie iminenta mortii voastre va panicati si plangeti ca un copil in prima sa zi de scoala... Continua sa zambesti totusi ca moartea ta e departe si mai ai timp sa acumulezi diverse...de la case si masini pana la onoruri si diplome!

                Libertatea de a alege. Sunteti mandrii de aspectul asta al vietii. „Mi-am ales singur ceea ce e cel mai bine pentru mine” va spuneti, amagindu-va! Luati in calcul mediul in care ati crescut, familia din care faceti parte, religia de care apartineti, ceea ce scoala v-a invatat, tot ce TV-ul v-a obligat sa inghititi, discutiile cu diversi oameni...si veti ajunge la concluzia ca din infinitatea de posibilitati de alegere, plaja optiunilor voastre s-a ingustat precum litoralul in fiecare an din cauza incalzirii globale. Si numiti asta, libertatea de a alege... Zambeste ca totusi ai alternative!

                Prietenia. Ne facem prieteni la scoala, la locul de munca, la fotbal sau orice alt sport practicat, s.a.m.d. Uita-te inapoi si vezi cati mai sunt langa tine... Surpriza! Unde s-au dus? Te impaci cu idea ca doar cei ce te merita mai sunt langa tine. Si te bucuri ca macar nu esti singur. Ne facem prieteni de conjunctura pentru a umple golul. Acel gol ce se tot mareste chiar si cu ei langa tine... Nu-ti face placere ca un prieten sa fie mai tare, mai destept, mai liber ca tine. Il catalogam repede ca fiind ingamfat, mandru, prost, bulangiu si adjectivele pot continua. Ca vrem sau nu sa acceptam trebuie admis faptul ca ne vorbim(in cele mai multe cazuri intr-un sens peiorativ) „prietenii”. Da, da o facem! Des, chiar foarte des. Din diverse motive. Imi permit sa citez o parimie din care se vor trage concluziile : „Mintile ilustre discuta idei, inteligentele medii discuta evenimente, iar mintile reduse ii discuta pe altii”...  Continua sa zambesti ca nu esti singur, totusi!

                  Iubirea. Cautam iubiti/iubite in oricine, oriunde, oricand. Si cand intalnim pe cineva ce are un aspect fizic ce ar putea trezi o zvagnire hormonala, ne lipim de el/ea. Si tinem de acel cineva pana la sufocare. Nu mai exista dreptul de a avea prieteni, de a iesi cu altcineva in afara ta, de a avea cont pe vre-un site de socializare, uneori chiar schimbarea ID-ului de mess trebuie sa se impuna. Si asta in numele relatiei voastre! Imi vine sa rad... E un soi amar insa. Ce credeai ca se sfarsesc aici glumele proaste? Nu, nu, mai sunt! Apoi, indiferent de sexe ne apucam sa remobilam peroana aia. Si asta nu prin discutii la un pahar de vin rosu sau intr-o calatorie lunga cu masina, ci prin CERTURI. Hehehe, pai altfel cum sa inteleaga persoana respectiva ca te deranjaza un aspect ce ii apartine (si care fie vorba intre noi poate chiar il reprezinta si/sau il bucura)? Si uite asa ne despuiem reciproc de personalitate si de bucuria de a fi exact asa cum vrem sa fim...in numele Dragostei! Zambim totusi ca mai exista si alte persoane, de cele mai multe ori de sex opus, exterioare relatiei ce au grija sa nu ne simtim abandonati in celula ce ne-am zidit-o singuri!

                Religie. Cel mai amuzant lucru este ca toate religiile sunt, citez „singura cale catre mantuire”. Apoi vin cele trei religii ce seamana a silogismele lui Cioran... si anume Iudaismul, Crestinismul si Islamismul ce prezinta zeul suprem (Iahve, Dumnezeu si Allah) ca pe un zeu nemilos, rau, razbunator(de fapt e vorba de dreptatea Lui), partinitor, ce conditioneaza intr-un fel sau altul buna relatie dintre EL si supusii Sai (nu prea putem vorbi de copiii Lui cand una din intrebarile existentiale ale omenirii „De ce suntem creati?” are un raspuns precum „Sa aducem slava numelui Sau”). Apoi alt amuzament cinic este cel al PORUNCILOR... nu a sfaturilor, nu a legamintelor! Imi imaginez cum un tata ii porunceste copilului sa nu faca baie la ora 22.00, iar copilul intreaba care este motivul iar tatal ii raspunde ca asa a hotarat el! Ok... Apoi sa zicem, poruncile au fost date iar EL (Iahve) stie ca nu exista om care sa tina toate poruncile alea si cu toate astea „sta geana” ca in momentul in care vre-un copil o da in bara sa-i dea cate una dupa ceafa... Si ei numesc asta DRAGOSTE? Totusi zambim ca acolo sus cineva ne iubeste...

                Scoala. Ne apucam de scoala, atenti la lectie, sarguinciosi la teme. Doar, doar cand vom fi mari vom deveni ceea ce am raspuns adultului ce ne-a intrebat candva „Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?” (o intrebare stupida de altfel). Mergem la liceu, apoi facultate, absolvim cu magna cum laude si... supriza! Avem doua teme de divertisment. Locul de munca si ceea ce ai devenit! Prost platit (mai e mult pana departe)si un robot... Hehehehe. Ce credeai ca scoala chiar se ocupa de dezvoltarea noastra ca si indivizi? Nu nu, scoala are grija sa produca prospete brate de munca ce nu-si doresc decat casa si mancare si astea se pot obtine doar printr-un loc de munca stabil.(poftim educatie!) Da’ zambim totusi ca am inceput usor usor sa urcam treptele astea ca tot omu’, intrand astfel „in randul oamenilor”(cum se spune)...

Munca. Altii o duc mai rau si asta ne obliga parca sa fim impacati cu viata ce ne-am ales-o. Ai un loc de munca stresant in care te simti injosit, exploata, fara sa schimbi nici 3 cuvinte cu acei colegi ce traiesc acelasi iad ca si tine, insa stii ca altii sunt someri... Ai ratele alea la TV-ul ala de 105 cm diagonala si plus ca ti-ai luat si acum 3 luni telefonul ala de 30 de milioane cu toate functiile alea care nu te vor ajuta niciodata. Dar „e bomba frate si la banii astia nu-l mai gasesti”. Mai stii insa ca daca ai avea nevoie sa dai un apel important, vei fii obligat sa dai beep pentru ca mai e pana la sfarsitul lunii cand iei banii si poti face o reincarcare! Sa incerci sa faci ceva ce-ti place este exclus din start deoarece mintea noastra a fost bombardata din copilarie cu idea: Nu poti mai mult! Nici nu-ti trece prin minte ca totusi exista o sansa de reusita sau ca poti fii mai impacat cu tine pentru ca macar ai incercat... Asta e, mergem la munca in fiecare dimineata la 7.30, 8.30 sau 9.00 (wow) si zambim ca totusi avem bani sa ne platim ratele, sa platim facturile si ne mai raman niste bani de mancare si tigari...aaa, sa nu uitam ca si cartela aia trebuie reincarcata!      

Averi. Alergam muuuult dupa ele. Sa avem. Sa acumulam, mai ceva ca lacul Vidraru... Ne pregatim de mici in scopul asta, iar jocul Monopoly este un bun antrenament in sensul asta. Nu conteaza mijloacele! Important e sa avem bani, bani multi. Ne injosim in tot felul, renuntam la familie, la noi insine chiar, pentru a strange averile. Case(nu una, ca trebuie sa ai si una de vacanta la munte si una la mare), masini, vacante in insule exotice, bijuterii cat mai multe, haine cat mai scumpe si alte chestii de genu’. Ajungi apoi in momentul in care te uiti inapoi si realizezi ca timpul a trecut, averile au venit (sau nu) si te intrebi cine sunt oamenii astia de langa tine... Copii? Nevasta/sot? Parinti? Prieteni? Hmmmmm, dubios. Nu prea ii mai tii minte. Si ce e cu adevarat interesant din amuzamentul asta cinic, faptul ca vine momentul in care pleci (aaa, n-ai luat in calcul moartea ta, era sa uit) si te uiti in jos, deschizi pumnii stransi de frustrare si...supriza, sunt goi! Dar totusi zambim ca am reusit sa devenim cineva, chiar daca pretul platit este mult, mult prea mare.  

                TV-ul. Obiectul lor ce te transforma pe tine intr-un alt obiect (tot al lor). Al lor nu ma refer la vreo teorie dubioasa a conspiratiei ci pur si simplu al marilor corporatii ce au impus un ciudat sistem... Amuzant este ca o poseta ce costurile ei de productie nu depasesc 30 de dolari, in urma publicitatii si de cele mai multe ori prin intermediul mass-media, sa ajunga la incredibilul pret de 5000 de dolari. Ce e si mai amuzant e ca se si cumpara J. Tv-ul are grija si ca tu sa fii bine dezinformat in mai toate domeniile vietii. Imi trece prin minte faza cu vaccinul antigripal (ala cu gripa porcina). Au dat la stiri ca a murit baiatu’ ala hazliu de la Cronica Carcotasilor din cauza gripei porcine (el murise din cu totul alte cauze) iar a doua zi era o coada imensa la Institutul Cantacuzino pentru...ghici ce, vaccinare! Cine a avut de castigat? Normal, aia care s-au vaccinat pentru ca nu au murit (panicaaaa, am spus moarte)... TV-ul creaza uniforme. Atat vestimentare cat si comportamentale... Uita-te in jur si vezi ce haine poarta majoritatea si apoi uita-te la tv ce stil promoveaza. Surpriza! Acelasi stil... da’ ma dar ei sunt unici. Hahahaha! Tarfe pe tocuri, tot felul de agramati „juliti” si ciobani cu aere de Bucuresti...ce e amuzant aici? Ca au aparut si in societate si sunt mandri de asta! Ca au aparut clonele lor prin tot orasul. Nu’mi spune, TV-ul nu are nici o legatura cu asta... Tot tv-ul are grija ca tu sa te ingrasi de exemplu... mananci repede, pe fuga, fugi la tv ca sa vezi spoturi publicitare cu...mancareeeee! Acum la tv mai nou ai si emisiuni gen „Fata lu tata” ce promoveaza relatiile intre fete tinere si barbati potenti mai ales financiar, trecuti demult de prima tinerete...dar stai ma ca in dragoste nu exista bariere! Yeah, right! Sa nu mai vorbim de stirile de tot felul in care se insereaza panica diversa! Panica de a iesi pe strada, panica de a bea apa, de a respira, de a vorbi, de a gandi, ba chiar si panica de a trai! Iar stirile sportive de mult nu mai prezinta evenimente sportive ci evenimente mondene chinuind prostii... Da, asta ma amuza! Ma amuza oile care se frustreaza ca nu au si ei telefonul cu diamante a lu’ Mutu sau femeia aia buna rau a lu’ Ciungu! Am renuntat sa cred ca se pot face schimbari masive in randul lor... Dar zambeste ca „iti iei plasma sa-ti vezi semenii in pasa proasta sa te aline”! ;)

                Politica. Traim in DEMOCRATIE si suntem mandrii de asta! Sunt doua aspecte ce tin de amuzamentul meu cinic legat de democratie si anume ca au murit tineri in asa zisa revolutie si ca avem dreptul de a ne alege conducatorii... Au fost copii si oameni maturi fara minte ce au crezut ca pot schimba ceva prin moartea lor, dar ghici ce...nu s-a schimbat nimic. Tot fosti si actuali „comunisti” ne-au condus si inca ne conduc. Nu atac in niciun fel sistemul comunist pentru ca sunt constient ca are aceleasi „bube” ca si democratia. Acum insa, in democratie avem dreptul de a ne hotara soarta... scuze daca s-a auzit pana la tine rasul meu isteric! Care e diferenta intre un partid si altul in societatea actuala? Mai bine spus : care este ideologia unui partid si care este a altuia?(rad iar ca discutam discutii). „Du-te la vot sa-ti alegi viitorul!”(doamne cat de amuzanta e partea asta). Ma distreaza tare discutiile interminabile pe teme politice de la TV si nu numai...dar cel mai tare ma distreaza cum „gusterii” astia vomita tot felul de aberatii in campanii electorale. Si ca sa vezi, sunt multi care inca ii mai cred! Da’ stai ma, ca daca nu te duci la vot nu ai dreptul sa comentezi! Ca daca te duci la vot si ai ceva de obiectat ar conta... Stii deja, zambim ca traim intr-o cusca invizibila cu un lant virtual legat de de picioare, nu asa pe fata ca inainte!

                Sinceritatea. Clar „sinceritatea in societate te face nesuferit”. Tovarasii bazate pe sinceritate cerem cu totii! Dar vine momentul in care dai de un prieten ce nu da doi bani pe fabulatii si minciuni ieftine doar pentru a te pastra langa el. Si atunci ne frustram cand ne prezinta asa cum suntem din punctul lui de vedere. Replica noastra e pe masura : „Ba, da esti bulangiu? Ce vorbesti asa cu mine?” Hah, pai nu cerem toti sinceritate? Sau cand spunem sinceritate ne referim ca minciunile sa fie cat mai bine manuite sa nu ne dam seama ca de fapt suntem mintiti? Oricum chill, sunt prea multi lasi care sa riste sa te piarda... frica de singuratate e mult prea mare sa mai fie loc de sinceritate. Poate nu e doar frica de singuratate, poate dorinta de a menaja egoul tau pentru a trage diverse foloase de pe urma ta sau cine mai stie, ca noi oamenii suntem capabili de muuulte tampenii. Stiu, sunt paranoic sau poate traiesc in alta lume diferita de a voastra. Cine stie... Amuzant sau nu, zambeste ca nu ai dat de oamenii aia rai care sa-ti zgaltaie casuta ta de carton frumos pictata! Sforaiala placuta in continuare si sterge-ti balele din coltul gurii cand te trezesti... Aaaa, sa nu uiti sa zambesti!