
De atunci m-a tot chinuit chestia asta. Ma tot gandeam dese ori ce am sa spun daca voi sucomba in momentele alea… M-am simtit oarecum obligat uneori sa nu fac sa existe alta fraza in mintea mea.
Stiu ca asta va fi momentul meu de glorie! Va fi cel mai frumos moment din viata mea! Va fi momentul in care toata bucuria fiecarui moment trait in constienta va fi comasata, mai degraba concentrata intr-un singur moment. Asta da concetratie de fericire! Nu va fi altfel! De aceea am ales sa traiesc fiecare secunda. Sa o savurez. Sa o patrund si sa o simt in profunzimea ei. Sa ies din timp si sa fiu doar eu si secundele detasate de temporal si ele. E frumos! Glumesc multi cu mine ca nu am notiunea timpului (chiar asa e) dar am omis sa le spun ca am uitat sa ma mai uit la ceas. N-am ceas la mana niciodata (chiar daca am vreo 3) si chiar daca as purta unul as face-o doar pentru ca ar cere-o vestimentatia. In rest sunt rupt de timp… Stabilesc nonsalant ca lucruri intamplate acum 2 saptamani de fapt s-au petrecut acum nici 2 zile. Nu-mi pasa! Nu stiu sa ma bucur de timp. E complicat cu el. Ma impinge sa nu ma mai bucur de ea, ma face sa uit sa spun : “Tre’ sa merite!”.
Deja imi imaginez cum stand cu ochii umezi de bucurie si pasiune, tintuind vazduhul am sa o spun raspicat : “Da ma, a meritat!”. Fara regret, fara resentimente, fara amintiri neplacute pentru ca toate astea au fost si vor fi parte din mine, parte din viata ce am ales sa o traiesc plin de nesat. Nimic nu va fi urat atunci pentru ca totul, frumos sau urat, m-a condus acolo unde voi fi. Voi fi sus pentru ca si cele bune si cele rele nu au reprezentat decat pasii mei uracand treptele Vietii.
Frumos peisaj acolo sus! Chiar ca merita! Ma bucur deja pentru ca trecutul si viitorul meu au fost comprimate in mine.