Munca in exces... pacatul capital

                Daca ar exista o ordine a pacatelor, cu siguranta munca in exces ar fi pe primul loc. Cand sufletul impreuna cu trupul tanjeste dupa bucuria meditatiei in natura, mintea ne impinge spre munca. Spre afundarea in munca ce trebuie depusa pentru a avea. Pentru a detine. Pentru a fi cineva... Hehehe. De cand hainele, bunurile sau orice altceva releva caracterul?  Sunt momente in care ma uit inapoi si realizez lipsa oricarei amintiri pe o perioada de zile intregi. Fara amintiri o veriga din existenta noastra dispare si odata cu ea intregul lant devine subred.

Amintirile si in primul rand experientele ne transforma. Ne slefuiesc. Avantajaza procesul de imbunatarile a calitatii materialului. Deci in lipsa lor Ceea ce ar trebui sa fim este amanat, sufera intarzieri ce pot crea numeroase neplaceri individului. Este ca si cum un copil va fi tinut pana la varsta de 10 ani intr-un mediu inchis oricarei influente exterioare, iar apoi i se cer procese de gandire logica sau de actiune cu care nu s’a intalnit niciodata. Este evidenta incapacitatea de reusita sau cel putin se va evidentia foarte repede dificultatea rezolvarii acestora. Practic apare in discutie „handicapul” celui ce se afunda in munca. Handicapul muncii in exces se traduce prin atrofierea simturilor atat spirituale cat si intelectuale, ajungandu’se la un moment dat la o paralizie spirituala (in primul rand).

Suntem asteptati de atatea bucurii senzoriale cat si metafizice iar noi ne afundam in cursa asta de prisos a acumularii materiale. Exista o alta cauza a muncii in exces si anume lipsa vietii, lipsa bucuriei vietii (era sa fac gafa de a scrie lipsa vietii sociale). Viata cere si isi doreste sa fie traita. Sa fie plina de actiune, de bucurie, de experiente, de trairi. Da, cred ca Viata vrea sa admire in fiecare zi curucubeul de experiente si trairi. Dar ajunsi intr’un stadiu de nepasare, de vlaguire psihica si spirituala nu mai cautam sa traim ci stam si doar ne asteptam inevitabila moarte. Unii ceva mai curajosi spera, dar nu actioneaza in vre’un fel, ca pana in momentul sucombarii sa traiasca un pic din cate ceva...

Afundati in munca gasim totul inutil sau gasind totul inutil ne afundam in munca?