Acum e acum. Toti si toate departe de tine. Ramas tu cu tine insuti. Ce e de facut acum? Singuratatea, spuneam candva ca te ajuta sa taci si sa lasi Divinitatea sa vorbeasca. Heh...Hai s’o vad si pe asta. Teoria e foarte frumoasa insa hai sa vedem acum cata liniste poti suporta in prezenta Lui. E cumplita linistea. E apasatoare. Dar parca si vindecatoare... Parca te scapa de mandrie. Parca te impinge, te forteaza sa’ti recunosti limita. Sa’ti recunosti latura umana. Sa cobori dintre semi-zei. Nu merita singuratatea asta, zici? Hah! Spun ca e atat de binevenita incat fiecare particica din mine se bucura de ea. De Ceea ce meritam de mult sa primesc si sa savurez...
Vreau sa respir in liniste! Sa respir singur! Sa zbor! Sa fiu doar eu cu El, cu acel El ce e in mine... Acela ce ma impinge in fiecare zi sa zambesc si sa nu fac rau cu intentie. Acela ce ma face sa iert rautatile altora sau cel putin sa nu le pun la suflet, stiind de unde vin...
Trag atat de adanc aer in piept incat oxigenul se transforma intr’un drog ciudat facandu’ma sa uit de tot. Sa uit de panici, de paranoia, de stres, de haos, de nume, de zgomot, de planuri, de agitaii, de scuze sau cine stie ce calcule. Oh, ce bine e! Sunt atat de liber! Trebuia doar sa respir... si eu imi faceam atatea calcule. Atatea informatii acumulate, atatea intrebari, atatea raspunsuri... toate de prisos. Totul era atat de simplu. Trebuia doar sa respir!
Nimic nu se compara cu momentele astea. Da! E bine. E liniste. Chiar daca pentru altcineva linistea asta ar fii infioratoare pentru mine e ceea ce imi trebuie. Sunt doar Eu! Eu, acela ce nu simte timpul. Eu, cel ce nu calculeaza frazele. Ce trece peste toate din inertie sau din dorinta de a trai si nimic mai mult. Sunt Eu, acela umplut de linistea Lui… ce lasa lotusul pacii, dragostei si luminii sa infloreasca sublim in Fiinta sa.
Respir, tac si e bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu