Greseala a fost facuta, furtuna a fost pornita. Trebuie sa plateasca! Te amuza fraza? Si pe mine...
Cand Logosul a pus in miscare aparitia noastra, a hotarat ca noi toti sa facem parte din marele popor numit Umanitate. Fara statut social, fara religie, fara etnie ne-am fi incadrat foarte frumos in tabloul imaginat de Marele Arhitect, insa egoul ar avea prea mult de suferit... acelasi ego ce nu da pace atat celui bogat cat si celui sarac pana cand razbunarea nu se va arata. „Face parte din tine!” ti se striga din interior... iar ecoul este mult prea puternic sa nu se faca simtita zdruncinatura peretilor Fiintei tale. Realizezi adevarul si zambesti! Sa fii suparat pe el e ca si cum nu ti-ai putea ierta tie insuti o eroare a tineretii. Zambesti iar... Dragostea ce il inconjoara nu-ti da voie sa-i porti ura. Merita mai mult de atat. „E fratele meu”, spui si inchizi ochii imbratisandu-l. Lacrima ce a picat pe antebrat facandu-ti pielea ca de gaina nu e din cauza durerii ci a bucuriei de a-l ierta. Da, chiar merita iertarea! Prin momentul asta ma vindec de mine, ma vindec de ego, ma vindec de tine materie!
Imbratisand, soptind, zambind, zgomotul dispare. TU si el sunteti UNU. Umanitatea a mai castigat un soldat. Lacrima ce cade arata ca un cartus gol al glontului Iubirii tras direct in inima celuilalt. Egoul cade la pamant... in picioare ramanand Soldatul. Durerea dispare... Meriti chiar mai mult de atat soptesti, sarutandu-i obrazul umed. Buzele fiind catalizatorul perfect la Dragostei Pure vor aduce transformarea definitiva. Fara un cuvant, acum deja „El” se departeaza bucuros de cadavrul hidos al egoului sau.
Se compara oare bucuria transformarii cu cea a razbunarii, te intrebi... zmbesti si tu de gafa ce o puteai realiza. Nu meritai asta...
Cine ne da dreptul sa dam verdicte? Cine suntem noi pana una alta sa hotaram in privinta altuia? Care sunt principiile dupa care ne ghidam cand ne jucam de-a tribunalul? Merita tot efortul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu